Fizioterapeuții decid: CFZRO sau OAMGMAMR

Absolvenții cu studii superioare de balneofizioterapie decid în care organizaţie rămân.

Colegiul Fizioterapeuţilor din România a transmis Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – organizația centrală o adresă în care precizează că persoanele care deţin un titlu de calificare în fizioterapie pot rămâne, dacă doresc, membri ai Ordinului.

„Având în vedere că aceasta este o situaţie specială, intervenită înainte de înfiinţarea CFZRO şi mai ales din cauza nereglementării totale a profesiei de fizioterapeut, considerăm că persoanele care au fost angajate pe funcţii de asistent medical pot deveni sau îşi pot păstra calitatea de membru al OAMGMAMR, cu toate drepturile şi obligaţiile, la cerere, depinzând numai de voinţa acestora.”, se menționează în document.

CFZRO consideră că soluţia aleasă este cea mai bună pentru a nu interveni în contractele de muncă şi, totodată, pentru a nu îngreuna activitatea unităţilor sanitare.

„Prin urmare, reprezentanţii CFZRO îşi exprimă acordul expres ca organizaţia dvs. să autorizeze exercitarea profesiei pentru persoanele care deţin un titlu oficial de calificare în fizioterapie dar sunt încadrate în unităţi sanitare pe funcţii de asistent medical, până la reglementarea încadrării acestora conform titlului oficial deţinut”, se mai arată în adresă.

Document atașat:
Adresa Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 1173/27.08.2018 către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (format .PDF)

Foto: clinicag2.com

Distribuie articolul: