Rolul asistenților medicali în dezvoltarea îngrijirilor moderne

200 de asistenți medicali de la spitale din Iași dar și din București și Constanța au participat la Zilele Spitalului Clinic de Recuperare Iași, la sfârșitul lunii martie 2026.

Evenimentul, în format hibrid (onsite și online), a fost organizat sub egida Conferinței naționale cu participare internațională, care a avut ca temă principală: „Strategii moderne în prevenție și recuperare”. Manifestarea se înscrie într-o tradiție academică solidă, edițiile anterioare marcând o evoluție continuă a domeniului recuperării medicale, ceea ce situează ediția din 2026 în continuitatea unui eveniment consacrat la nivel național.

Secțiunea dedicată asistenților medicali, desfășurată pe durata a două zile, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iași a inclus atât ateliere practice cât și sesiuni de lucrări științifice, evidențiind rolul complex al asistentului medical în îngrijirea modernă și a evidențiat nivelul ridicat de implicare profesională și complexitatea rolului acestora în sistemul de sănătate, aducând în atenția participanților importanța dezvoltării competențelor clinice și soft-skills, siguranța pacientului, promovarea îngrijirilor bazate pe dovezi și, nu în ultimul rând, consolidarea rolului educațional al asistentului medical în echipa medicală.

Distribuie articolul: