Conferinţa Naţională de Pediatrie „Zilele Pediatriei Iesene – N.N. Trifan” a ajuns la ediţia a XXVIII-a.
În cadrul conferinţei are loc şi ediţia a XIV-a a Simpozionului Asistenţilor Medicali, intitulat „Excelența activității îngrijirilor pediatrice”.
Organizat de Clinica II Pediatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” şi Filiala Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, simpozionul se desfăşoară în perioada 21-23 mai 2015, la Hotel „Internaţional” Iaşi.
„Avem lucrări diverse, de la generale până la studiu de caz. Toate lucrările arată munca noastră, ceea ce facem noi în spital, dorinţa de perfecţionare profesională şi am văzut un deosebit interes de participare din partea colegilor. De altfel, lucrările asistenţilor medicali din celelalte clinici se pliază pe patologia existentă acolo”, a precizat Ana Ciobotaru, asistent-şef al Clinicii II Pediatrie.
Principalele teme abordate în acest an sunt: Alergologie-imunologie; Hepatologie; Pneumologie şi Varia.
Taxa de participare este de 55 de lei. Banii vor fi depuşi la ING Bank, în contul Romania Travel Plus nr. RO R 005 INGB 0001 0001 3596 8938. Se va preciza numele participantului pentru care este depusă suma, precum şi menţiunea „Pentru Zilele Pediatriei Ieşene 2015”.
Conferinţa este creditată cu 12 credite EMC.