Iaşul este, pentru trei zile, centrul psihiatriei româneşti.
Capitala Moldovei găzduieşte, în perioada 5-7 octombrie, Simpozionul Naţional de Psihiatrie cu participare internaţională „112 Socola” Psyche înseamnă viaţă.
Secţiunea dedicată asistenților medicali îşi desfăşoară lucrările la Biblioteca Institutului de Psihiatrie Socola, în prezenţa invitaţilor din ţară. Participă, de asemenea, o delegaţie din Republica Moldova.
„Suicidul în relaţie cu depresia la adolescenţi”, „Ergoterapia – valenţe terapeutice”, „Prezentarea foii de nursing”, „Urgenţa în sevrajul cu opiacee”, „Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului vârstnic cu afecţiune psihică”, „Agitaţia psihomotorie a pacientului cu schizofrenie paranoidă” sunt temele majore pe agenda stiinţifică a asistenţilor medicali.
Amalia Iuraşcu, directorul de îngrijiri al Institutului de Psihiatrie Socola, spune că, la împlinirea a 112 ani de existenţă a psihiatriei ieşene, urgenţele psihiatrice constituie punctul principal al discuţiilor.
Urgenţa psihiatrică poate fi întâlnită atât în momentul internării, cât şi pe parcursul spitalizării pacienţilor, evoluţia bolii putând fi imprevizibilă. Asistentul medical de psihiatrie trebuie să ia cele mai bune decizii şi să gestioneze situaţiile de criză până la sosirea medicului. Mai mult, trebuie să îl convingă pe bolnavul ostil să îşi ia tratamentul, susţine asistentul medical Gabriel Obadă.
AUDIO: Gabriel Obadă, Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi
Pentru a lucra în psihiatrie trebuie să ai calităţi profesionale şi umane deosebite, iar asistentul medical este factorul principal al echipei de intervenţie în situaţii de urgenţă, subliniază Maria Petrache, asistent medical principal la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chişinău.
AUDIO: Maria Petrache, Spitalul Clinic de Psihiatrie Chişinău
Descarcă Programul Simpozionului 112 Socola
Text & Foto: Marius Asăndulesei / OAMGMAMR Iaşi





