Mai mulți angajați din Sănătate vor beneficia de stimulentul de risc Covid-19. „Amendamentul privind acordarea stimulentului de risc, în valoare de 2.500 lei, pentru asistenţii medicali din cadrul cabinetelor de medicină de familie tocmai a trecut de votul Camerei Deputaţilor, for decizional.”, a anunțat, astăzi, deputatul ieșean Petru Movilă pe contul său de Facebook. „Amendamentul,
Mai mulți angajați din Sănătate vor beneficia de stimulentul de risc Covid-19.
„Amendamentul privind acordarea stimulentului de risc, în valoare de 2.500 lei, pentru asistenţii medicali din cadrul cabinetelor de medicină de familie tocmai a trecut de votul Camerei Deputaţilor, for decizional.”, a anunțat, astăzi, deputatul ieșean Petru Movilă pe contul său de Facebook.
„Amendamentul, iniţiat de mine, şi susţinut de colegii mei din comisie, deputaţii Antoneta Ioniţă, Levente Vass şi Florin Buicu, include şi alte categorii de activitate, cum ar fi personalul din ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, laboratoarele de imagistică medicală şi de analize medicale, care sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi de COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate. Pe listă se mai află şi medicii şi asistenţii medicali din unităţile şcolare care au furnizat servicii a persoanelor aflate în carantină.”, adaugă Petru Movilă.
Reamintim că OAMGMAMR Iași a făcut demersuri și s-a consultat cu domnul deputat Petru Movilă pentru ca asistenții medicali din medicina de familie să fie incluși în Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind aprobarea unor măsuri de sprijin ca urmare a răspândirii coronavirusului.
VIDEO: Petru Movilă / Facebook
Pe același subiect:
Radio România Actualități: Extindere a listei cadrelor medicale care vor beneficia de stimulent