Precizări privind dosarul de îngrijiri

Precizări privind dosarul de îngrijiri

Pentru că în spațiul virtual există voci care contestă atât valoarea cât și utilitatea dar mai ales bunele intenții ale Filialei Iași în privința dosarului de îngrijiri, am formulat o serie de precizări, pe care vă invităm să le citiți mai jos: 1. Dosarul de îngrijiri este un instrument de lucru utilizat de asistenții medicali

Pentru că în spațiul virtual există voci care contestă atât valoarea cât și utilitatea dar mai ales bunele intenții ale Filialei Iași în privința dosarului de îngrijiri, am formulat o serie de precizări, pe care vă invităm să le citiți mai jos:

1. Dosarul de îngrijiri este un instrument de lucru utilizat de asistenții medicali din toate statele civilizate, unde asistentul medical este considerat membru al echipei medicale și nu „asistent” al echipei medicale; dosarul de îngrijiri reflectă activitatea profesionistului în îngrijiri.

2. Dosarul de îngrijiri este o cerință a Autorității Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate – ANMCS – care evaluează și acreditează unitățile medicale. NU a fost o cerință a Ordinului! Filiala Iași a elaborat și propus un dosar de îngrijiri ca răspuns la această obligație, iar implicarea noastră a avut cel puțin două motive:

a) de a elabora un document cât mai simplu și simplificat cu putință, în condițiile în care existau unități medicale ce propuseseră dosare de îngrijri de peste 30 de pagini (!);

b) de a avea, pentru colegii noștri, un document de lucru elaborat de asistenți medicali, nu de categorii profesionale care nu cunosc specificul activității noastre, care nu au lucrat niciodată la patul bolnavului, sau de „teoreticieni ai îngrijirilor” care nu au testat sistemul medical românesc în realitate;

3. Dosarul de îngrijiri elaborat de Filiala Iași este rezultatul muncii unei echipe de asistenți medicali cu activitate în unitățile medicale, cu ani de experiență la patul bolnavului. Simplificat la maximum, documentul este alcătuit astfel încât cel care îl utilizează are mai mult de bifat decât de scris; noi am oferit un model, dar acesta poate și este necesar să fie adaptat specificului și profilului activităților din secțiile sau clinicile în care este folosit! NU este obligatorie utilizarea întregului document, ci pot fi extrase părțile relevante pentru activitatea colegilor noștri, în funcție de locul de muncă; dosarul de îngrijiri se adresează doar colegilor din unitățile medicale cu paturi!

4. Dosarul de îngrijiri este instrumentul de lucru care reflectă activitatea asistentului medical. Este măsura competenței, a profesionalismului și/sau o foarte eficientă apărare împotriva acuzațiilor de malpraxis. Un asistent medical care își consemnează activitatea pas cu pas și care NU execută alte sarcini în afara competențelor profesionale nu va mai putea fi scos „țap ispășitor” pentru cazuri de malpraxis, așa cum de multe ori s-a întâmplat în sistemul sanitar românesc.

5. Dosarul de îngrijiri ar putea fi utilizat cu ușurință de colegii noștri și, așa cum am arătat mai sus, în beneficiul lor, dacă nu ar exista deficit de personal în unitățile medicale din Romania. Suntem conștienți de faptul că dosarul de îngrijiri poate fi implementat cu succes doar dacă există suficient personal medical. Pe de altă parte, dosarul de îngrijiri ar permite și chiar ar obliga asistentul medical să îndeplinească doar atribuțiile care țin de profesia sa; avem colegi care se plâng de dosarul de îngrijiri, dar care niciodată nu reclamă sau acuză faptul că îndeplinesc sarcini în afara competențelor și chiar a obligațiilor prevăzute de fișa postului. Reclamăm, de exemplu, că nu avem timp pentru dosarul de îngrijiri, dar completăm fără să protestăm documentația medicală a medicilor sau alte documente care nu privesc activitatea de îngrijri!

6. O ultimă precizare: Ordinul și Filiala Iași NU au autoritatea de a impune unităților medicale adoptarea dosarului de îngrijiri! Zvonurile conform cărora anumite instituții medicale impun folosirea dosarului de îngrijiri la solicitarea Ordinului sunt false și urmăresc interese care nu au legătură cu interesele asistenților medicali!

Acest website foloseste cookie-uri proprii, cat si cookie-uri adaugate de terti pentru a va furniza o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului dvs. Mai multe detalii, aici.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close