Peste 400 de asistenţi medicali ieşeni au participat, sâmbată, 13 mai, la Conferinţa Internaţională a OAMGMAMR Iaşi.
Conferinţa a avut tema „Metode şi strategii inovative de prevenire a epuizării profesionale în sănătate” şi a fost dedicată sărbătoririi Zilei Internaţionale a Asistentului Medical şi a Zilei Internaţionale a Moaşei.
Sala Mare de conferinţe a Restaurantului Cotnari a fost neîncăpătoare pentru cei care au dorit să participe la manifestare, deşi s-a procedat la suplimentarea numărului de locuri.
La conferinţă au participat prof. Edmond Ciumaşu, directorul Şcolii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica Vodă” Iaşi, deputatul Petru Movilă, reprezentanţii Sindicatului Sanitas Iaşi, precum şi o delegaţie a Asociaţiei de Nursing din Republica Moldova.
„Tematica este foarte actuală şi pentru Republica Moldova. Noi am făcut o cercetare pe parcursul a doi ani de zile şi am constatat că avem aceleaşi probleme ca şi dumneavoastră. Practic, aproximativ 60% dintre asistenţii medicali suferă de stresul emoţional”, a declarat Alina Comerzan, de la Asociaţia de Nursing din Republica Moldova.
„Epuizarea profesională apare din cauza volumului mare de lucru. Încă nu s-a reglementat normativul de personal, mulţi asistenţi sunt plecaţi, iar colegii noştri sunt depăşiţi şi cu resurse limitate. Mai mult, ei înlocuiesc alte categorii de personal, precum registratorii. Asistenţii medicali, în loc să stea ore întregi să introducă anumite proceduri şi manopere în calculator, ar putea să aibă grijă de pacienţi”, a subliniat Liliana Pintilie, preşedintele OAMGMAMR Iaşi.
În cadrul conferinţei, au fost omagiaţi asistenţii medicali pensionari care s-au remarcat în timpul carierei. Păsăilă Domnica, Loghin Lucica, Lărgeanu Mariana, Fotea Brânduşa, Dănilă Viorel Augustin, Cărăruşă Elena, Buhuş Anuţa, Bîrnoveanu Veronica şi Arhire Mariana au primit, din partea OAMGMAMR Iaşi, diplome de recunoştinţă pentru întreaga activitate, aprecierea şi respectul faţă de profesie.
La concursul de lucrări ştiinţifice „Nursing de carieră”, premiul al III-lea a revenit Simonei Hurjui şi Luminiţei Pintilie (Spitalul Clinic Judeţean „Sf. Spiridon”), care au prezentat „Comunicarea non-verbală cu pacientul cardiac critic”.
Premiul al II-lea a fost obţinut de Cristina Bejan (Spitalul Clinic Judeţean „Sf. Spiridon”), autorul lucrării „Riscul hemoragic al tratamentului anticoagulant în USTACC”.
Locul I a fost adjudecat de echipa formată din Gabriela Ciolpan (Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria”), Mihaela Prodan (Spitalul Clinic „Prof. Dr. Nicolae Oblu”) şi Valentin Vornicu (Institutul Regional de Oncologie), cu lucrarea „Motivarea echipelor medicale – factor motivaţional?”
Conducerea Filialei a decis să organizeze, în luna septembrie, o nouă conferinţă special pentru membrii care nu au reuşit să participe la manifestarea de sâmbată.
Ascultă
Declaraţia Alinei Comerzan, Asociaţia de Nursing din Republica Moldova – sursă audio TVR Iaşi
Declaraţia Lilianei Pintilie, preşedintele OAMGMAMR Iaşi – sursă audio TVR Iaşi
VIDEO: TVR Iaşi