Gabriel Morărașu, asistent medical la UPU “Sf.Spiridon” Iași, are acasă șase distincții pentru profesionalism din partea autorităților din România, Republica Moldova și Tunisia, ca urmare a voluntariatului în misiuni de protecție civilă sau umanitare. Apreciază detașat distincțiile primite. Cu adevărat entuziasm și mândrie vorbește doar despre lecțiile învățate în aceste misiuni, despre pacienți, despre tatăl său care l-a inspirat în alegerea profesiei și, mai ales, despre colegii lui, “urgentiști”. Atunci i se încălzește vocea și iese la suprafață profesionistul care afirmă calm: “Pur și simplu mi-am dorit să ajut, practic eu asta fac zi de zi”.
Sunteți de 6 ani asistent medical în cadrul UPU-SMURD la Spitalul “Sf. Spiridon”, Iași. Ați mai lucrat și în alte specialități, este o experiență deosebită să lucrezi la UPU?
Da, am lucrat și la alt spital, dar la UPU este, într-adevăr o experiență dură, diferită și frumoasă.
Revenind la ce înseamnă o experiență dură pentru un profesionist, ați făcut parte din două misiuni de susținere în perioada pandemiei COVID2019. Prima dată ați făcut parte din echipa care a plecat chiar la începutul pandemiei, în 2020, în Republica Moldova. Câte persoane ați fost din Iași, cum ați ajuns să faceți parte din această echipă?
A fost din toată țara personal medical, în jur de 42 de cadre medicale și am stat două săptămâni. De la Iași am fost zece asistenți medicali și medici, iar echipa a fost formată din majoritatea de la UPU-SMURD, dar au fost și colegi de la Terapie intensivă.
Ce atribuții ați avut în Republica Moldova, ce făceați diferit față de ceea ce presupunea serviciul din România?
Practic, în Republica Moldova am lucrat pe Clinica de Terapie Intensivă și am îngrijit pacienți covid. Aveam experiență de la Iași, pentru că avem în UPU două saloane, care se numesc Observator, iar acolo facem noi terapie intensivă, unde îngrijim pacienți intubați.
Cum ați găsit acolo situația, comparativ cu ce se întâmpla în România?
Critică, din cauza lipsei de personal. Organizarea a fost destul de bună, iar noi am reușit să decongestionăm lucrurile destul de repede. Pacienții erau foarte mulți, era un singur asistent, maxim doi asistenți pe tura de 12 ore, pe tot etajul de terapie intensivă, la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.
Câți pacienți erau?
În jur de 20 de pacienți pe etaj.
Despre echipamente medicale?
Existau, aveau set complet, combinezon, măști, vizieră, mănuși, dar noi am adus un surplus cu materiale și, în plus, ne-am ocupat și de îngrijirea pacienților.
Aveați și experiență profesională mai multă?
Nu, pentru că protocoalele din Republica Moldova diferă puțin față de cele din România și oricum nu am mers în ideea să schimbăm modul de a îngriji pacienții. Am colaborat cu echipa după protocoalele valabile în Republica Moldova.
Dumneavoastră ce ați învățat ca profesionist din această experiență?
În urma a ceea ce am văzut în Republica Moldova am învățat și aprofundat cunoștințele în materie de Terapie Intensivă, de asemenea, să apreciez interacțiunea cu pacienții internați pe clinică. Diferența dintre UPU și Terapie Intensivă este ca în urgență pacientul nu este internat și este tratat de forma acută, pe când pe Terapie Intensivă pacienții sunt internați și investigați pentru o mai lungă perioada de timp și acest lucru m-a ajutat să înțeleg și să pun în practică o gamă mult mai largă de tehnici medicale.
Ați experimentat alt tip de relație cu pacientul?
Sigur, văzându-l și vorbind zi de zi cu el, se creeaza o relație pacient-personal medical. Și chiar accentuez partea de comunicare, pentru în Republica Moldova am observat un lucru care m-a impresionat cu privire la protocolul aplicat. Se evita intubarea pacientului în primă instanță, adică preferau să folosească traheostoma la pacienții în cazul cărora era posibil și astfel, pacientul fiind conștient de ce se întâmplă în jur puteai să comunici cu el, să îi explici ce se întâmplă și să-l încurajezi. Asta a fost diferit față de protocolul din România, pentru că este foarte important să poți să comunici cu pacientul, să îi înțeleagă ce are de făcut, ce i se întâmplă. Acest lucru contează foarte mult pentru sănătate mentală a pacientului.
De câți pacienți ați avvut grijă dumneavoastră?
Am avut în grijă un etaj alături de colegii mei de la Iași și cei de la Institutul de Medicină Urgentă.
Ce plus profesional ați dobândit în Republica Moldova?
Practic, în urgențe noi trecem prin procedurile de trapie intensivă, dar nu le facem zi de zi sau la orice pacient. Mi-am aprofundat mai bine cunoștinele de terapie intensivă în Moldova.
Cum au perceput prezența dumneavoastră acolo și ce semnale ați avut din partea personalului medical și a populației?
Am fost primți cu brațele deschise și chiar s-au bucurat colegii pentru că am venit în sprijinul lor.
A mai urmat o experiență un an mai târziu, în august 2021, când v-ați oferit voluntar în misiunea care a plecat în Tunisia.
Da, această misiunea a fost anunțată de domnul doctor Raed Arafat. Mi-am dorit să particip având acordul doamnei profesor dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Moldova și a doamnei asistente șefe Mihaela Maxim.
Cum a fost Tunisia față de Republica Moldova, pentru că vorbim de un an după debutul pandemiei? Cum ați găsit situația când ați ajuns în Tunisia?
Diferită. Adică altă țară, alt continent, altă limbă. Am fost în Tunis, chiar în capitală. Când am ajuns exista un deficit de materiale de protecție pentru a facilita îngrijirea pacienților covid. Noi am plecat din România cu echipamente de protecție, vaccinuri, am stat trei săptămâni.
Vorbim despre o experiență complet diferită față de Republica Moldova? Ca protocoale, abordare a cazurilor?
Din punct de vedere profesional nu a fost diferit, pentru că deja aveam cunoștințe dobândite cu un an înainte.
În spitalul în care ați fost erau echipe și din alte țări?
Nu, noi am fost prima țară care a răspuns apelului din partea Tunisie la vremea respectivă.
Ce ați învățat profesional în Tunisia?
La fel cum a fost și experiența din Republica Moldova, mi-am aprofundat cunoștințele de terapie intensivă și acest lucru, recunosc, mă ajută și la ora actuală în UPU când lucrez în saloanele numite Observator de la noi din secție.
În Republica Moldova ați învățat mai mult despre interacțiunea cu pacienții iar în Tunisia cum să vă adaptați și să lucrați cu o echipă medicală diferită? Este adevărat?
Pe terapie intensivă, da. Practic, ne-am adaptat condițiilor de acolo și apoi am venit cu un plus de materiale. În Tunisia pot spune că a fost necesară o ajustare cu echipa de acolo, pentru că în respectiva țară primul impact a fost limba diferită. Bineînțeles, echipele au fost formate din personal din România și din Tunisia și am avut translatori să putem interacționa cu pacientul și cu ceilalți colegi.
Am participat în Tunisia și la vaccinarea populației. Campania s-a desfășurat în trei zone diferite, noi am fost distribuiți de autoritățile locale la o școală.
De ce ar pleca cineva din România, unde era oricum nevoie de profesioniști, mai ales în 2020? Care este motivația pentru acest voluntariat?
O experiență profesionala nouă. Știu că era nevoie de cadre medicale în prima linie, dar am vrut să ajut acolo unde a fost mai multă nevoie în perioada respectivă și în contextul respectiv.
V-ați simțit erou?
Nu, nu am ajuns să mă simt erou. Pur și simplu mi-am dorit să ajut, practic eu asta fac zi de zi.
Cum definți o experiență profesională nouă?
Terapia intensivă este o altă specializare, nu cu mult diferită față de Urgență dacă vorbim în materie de tehnici medicale, iar din punct de vedere profesional mă simt mult mai bine pregătit.
Ați ieșit din zona de confort profesional?
Din zona de confort oricum ieși și trebuie să te adaptezi. De aceea am și vrut să particip la aceste misiuni și m-am oferit voluntar, pentru a ieși din zona mea de confort, să depășesc ceea ce știam deja, am vrut să văd și să cunosc și altceva, să merg în alt loc și să mă pot adapta la condițiile din regiunea respectivă, chiar să văd altceva la mine, dacă pot sau nu. În primul rând mie mi-am demonstrat niște lucruri din aceste experiențe. Mi-am demonstrat mie că pot mai mult, mi-am aprofundat mai exact anumite cunoștințe pe care le aveam deja din UPU și … toate acestea m-au ajutat să devin un mai bun profesionist față de cel care eram până să plec.
Ați fost mulțumit de răspunsul dumneavoastră profesional? Ați fi putut face mai bine?
Mai bine întodeauna poți să faci. Cum să vă spun… din punct de vedere profesional în fiecare zi înveți câte ceva. O nouă abordare, o noua metodă, oricând și în orice zi se învață câte ceva, totul ține de interesul fiecăruia. Dar trebuie să spun că în primul rând, ca să fii un bun asistent medical, trebuie să fii om cu pacientul.
V-au ajutat financiar toate distincțiile pe care le-ați primit din partea autorităților din România, Republica Moldova și Tunisia?
Nu, nu, toate aceste lucruri nu le-am făcut pentru bani, ci pentru experiența mea, atât ca om cât și ca profesionist.
Ați recomanda unui coleg să încerce astfel de experiențe și provocări profesionale?
Rămâne la latitudinea fiecăruia dacă vrea să se autodepășească. Da, eu aș recomanda cu mare drag ca toți asistenții medicali să facă acest lucru, să se plaseze în situații care să îi provoace ca profesioniști, dar aici depinde de fiecare ce dorește, dacă vrea să se autodepașească să nu.
Ce ar presupune pentru dumneavoastră, pe lângă cele doua misiuni, să faceți ca să simțiți că ați mai făcut un salt profesional?
Sincer, nu mi-am propus ceva specific la ora actuală, nu am un reper pe care să îl depășesc, încerc să devin mai bun de câte ori am ocazia, cum a fost și în cadrul acestor două misiuni. A fost neașteptat, nu aveam de unde să știu până când am fost anunțat și după ceea, când am ajuns în țările respective am putut să observ din ce punct putem pleca cu activitatea medicală. Eu în general sunt un om care dorește să își depășească limitele, un anumit nivel, nu am preferat niciodată să rămân într-un punct fix și doar în zona de confort.
