Intervievat: as. med. pr. Octaviana Mihaela Hociung
Realizat de Cătălina Neculau
În cadrul campaniei „Asistentul medical – între pasiune și profesie” am avut ocazia să stăm de vorbă cu doamna Octaviana Mihaela Hociung, asistent medical principal de mai bine de treizeci de ani și care, în propriile căutări spirituale și-a descoperit pasiunea pentru sculptură. Absolventă de Liceu Sanitar, ca unică formă de pregătire pentru asistenții medicali în acei ani, Mihaela a parcurs diverse forme de învățământ, din dorința de perfecționare, începând cu cursurile de echivalare cu studiile postliceale, postliceala de asistenți medicali, pentru ca acum să fie studentă în anul I la AMG la universitate: „Ideal este sa-ți practici profesia având nivelul actualizat de formare iar atunci când acesta devine depășit datorită unui nou curriculum, să aspiri, să muncești astfel încât să-l și materializezi. Și aceasta până la sfârșitul carierei alese, căreia i-ai fost dedicat și devotat!”
Interesul pentru propria dezvoltare a făcut-o să depășească zona de pregătire medicală, urmând și alte formări certificate. Între acestea, pot fi menționate licența în drept, consiliere în dezvoltare personală, cursurile Școlii Populare de Arte „Titel Popovici”, specializarea Sculptură, colega noastră considerând că profesioniștii practicanți au datoria morală de a se dedica cunoașterii aprofundate pe cât mai multe planuri. Mihaela a participat cu lucrări personale la expoziția colectivă a cursanților Școlii Populare de Arte din Iași organizată în 2022 în Atrium – complexul Palas Iași.
Oportunitatea unui stagiu profesional la o clinică din Bruxelles, valorificată de Mihaela, a adus-o mai aproape de un sistem de sănătate european, centrat pe pacient și pe satisfacerea tuturor nevoilor sale, fiind considerată o experiență valoroasă și cu adevărat utilă în toți anii ce au urmat pentru dezvoltarea ei profesională și nu numai.
Pentru Mihaela asistentul medical este „ființa înclinată spre ajutor. Ajutorul semenilor.” A fi asistent medical înseamnă a oferi un „ajutor care pornește din inimă și suflet” și a te raporta la „semen ca la un foarte apropiat…suflet. Mai mult decât un simplu bolnav, un străin, să vezi în acea persoană pe cineva drag, foarte drag, apropiat. Și să empatizezi cu suferința acestuia. Omul să te simtă aproape.(…) Sufletul tău să fie aproape de sufletul pacientului.”
I: Dacă ar fi să vă descrieți într-un singur cuvânt, care ar fi cuvântul acela care să vă descrie cel mai bine?
M: Sunt o persoană corectă.. corectitudine, implicare… dăruire.
I: Și cum e să fiți dominată de dăruire, chiar în profesie, de exemplu? Ce înseamnă a fi dominat de dăruire, ca asistent medical?
A fi dominat de dăruire înseamnă pentru Mihaela a dărui din tine și „ceea ce faci, să faci ca pentru tine și pentru Dumnezeu. Și cum ție ți-ar plăcea să fii tratat, așa să încerci să tratezi.” Mihaela subliniază nevoia de a dezvolta „dăruirea” ca trăsătură de bază în asistența medicală care poate fi dobândită urmând modele din profesie, luând „ce-i bun de la fiecare”, ajungând în acest fel să „te formezi” ca om și profesionist.
Pentru Mihaela, profesia de asistent medical a venit natural, după cum ne-a povestit, fiind mai degrabă o alegere legată de experiențele personale cu domeniul medical, mărturie fiind „micuța trusă sanitară” care este încă singura jucărie păstrată din copilărie.
M: Am fost apropiată de mediul medical, asta a fost. Și a venit de la sine.
I: Acuma, e interesant când spuneți că a venit de la sine, dar s-ar putea ca unii care au trecut prin astfel de experiențe să fi spus „nu mai vreau să mai aud de spital”.
M: Nu, dimpotrivă. Nu știu, am simțit că mi se potrivește…
I: Dacă ar fi să ne gândim de-a lungul timpului, că ați spus că sunt 36 de ani de vechime, de activitate. Ce impact a avut profesia de asistent medical asupra propriei persoane sau ce a făcut posibil asistența medicală în viața dumneavoastră? Ce v-a adus profesia asta?
M: O mulțumire sufletească a adus. A adus-o pentru că știu că am făcut bine și am fost devotată pacientului și sunt. Și cât am lucrat la patul bolnavului în chirurgie, 15 ani… știu că la sfârșitul unei zile de muncă, când plecam spuneam întotdeauna: „Sănătate multă. Sănătate multă”. Și spuneam din tot sufletul și când spuneam vorbele acestea aveam sentimentul, adică și mulțumirea că ce-am putut în ziua aceea să fac, cât mai bine, eu am făcut. Aveam mulțumirea aceasta.
I: Deci, practic asta ar fi cumva, ca mulțumire. Ați câștigat în plan personal, odată cu intrarea în profesie, mulțumirea asta de a ajuta, înțeleg.
M: Da. Și nu este puțin lucru.
I: Dacă ar fi să ne gândim, de exemplu, la maniera în care profesia v-a modelat, ca personalitate. Ce a adus ea, în felul dumneavoastră de a fi, dacă a adus un plus. Și care ar fi acesta?
M: Poate mai multă înțelegere a oamenilor, mai multă acceptare a formării lor, chiar și profesionale și a comportamentului. Și aș putea zice că (…) a contribuit la cunoașterea tipurilor de psihologii umane. Pentru că suntem atât de diferiți cu toții. Și a dezvoltat lucrul acesta. Îți dai seama de un om, să cunoști un om cu adevărat. Și nu degeaba se spune că omul la boală se cunoaște.
I: Adică profesia v-a dezvoltat abilitățile de a interacționa, de a cunoaște oamenii…
M: Și de a interacționa și de a cunoaște semenii, adică, lucru de ajutor în viață. Dar lucrul acesta se întâmplă cu timpul.
I: E ceva ce v-a luat profesia?
M: Ce mi-a luat? Probabil că ambiția de a continua studiile și de a aduce un plus valoare ființei mele în sens de creștere profesională la un nivel superior.
I: Cum anume ați compensat lipsa aceasta, dacă este să-i spunem lipsă?
M: A fost mult timp o luptă lăuntrică a mea și o căutare, pentru că mi-am dorit foarte mult să continui cu învățământ superior și a fost mereu o neîmplinire, dar nu am găsit mulți, mulți ani segmentul potrivit. Dar nu a rămas un lucru neîmplinit, pentru că, târziu, la 50 de ani, am ales studiile Facultății de Drept, ca patru ani mai târziu să obțin licența în Drept. Mi-a plăcut foarte mult. Este un domeniu care te ajută să vezi în complexitate lumea, deschide orizontul și mai mult.
Mihaela apreciază ca fiind foarte importante cunoștințele juridice pentru orice ființă umană și mai ales pentru asistentul medical, văzând ca necesară introducerea cursurilor din domeniul juridic încă din școală și cu precădere în școala medicală, pentru a putea exercita profesia în condiții de siguranță.
I: Aveți o anumită pasiune. Ne puteți povesti?
M: Pasiuni… am încercat un refugiu în lectură. Lectură, tot ceea ce ține de creștere spirituală, de lucruri frumoase, de partea de artă, că arta înseamnă și literatură și lectură și spectacole de teatru, de balet, de operă, călătoriile. Și ca parte creativă, de mică am avut o înclinație și o îndemânare foarte bună pentru lucrul manual, de migală, așa și am lucrat și goblen. Acum am descoperit goblenul cu diamante și mă numesc o „lipitoreasă” înrăită. Și aleg din multitudinea de teme care este propusă de realizatorii acestor kituri de lucru, tematicile, reproducerile după opere de artă celebre. Și, pur și simplu, avem nevoie ca asistenți medicali de un refugiu în artă. Au existat dintotdeauna și medici care au avut înclinație spre muzică, spre pictură. Și, cu cât locul de muncă, ca asistent, este mai complex și te solicită mai mult, cu atât mai mult este necesar un refugiu în artă.
I: Ați zis de mai multe pasiuni, ce ați spune despre sculptură?
M: În dorința de a avea o preocupare artistică, am simțit nevoia să o urmez, într-o formă sistematică.
Mihaela ne-a povestit mai departe despre emoțiile căutărilor și alegerii sculpturii ca formă de artă pentru a-și dezvolta modul de exprimare a emoțiilor. De la primii pași în Școala Populară de Arte din Iași, la primele obiecte sculptate, Mihaela și-a descoperit talentul, recunoscut și apreciat, de altfel și de domnul profesor Savin Mihai Aureliu încă de la primele ore de practică.
I: Ați putea să-mi spuneți ce vă aduce această pasiune? Sculptura.
M: Anul I a fost mult modelaj în lut. Și lucrul cu elementul acesta primar, lutul… efectiv faci o comuniune a ta cu Universul, am putea spune, dacă mă gândesc. Chiar nu m-am gândit la lucrul ăsta. Și îți aduce o satisfacție, cum să nu? E frumos ce realizezi. Și are și un efect liniștitor, calmant și vrei să termini și să iasă și bine. E frumos, îmi place că am descoperit, dar îmi pare rău că, nah, cu serviciul nu prea poți să progresezi. (…) Timpu-i limitat.
I: E ceva ce vă ia această pasiune?
M: Ce-mi ia? Îmi ia din… da, într-adevăr, din timpul de odihnă, pentru că, nu sunt tânără la 55 de ani. Și plecând dimineața de acasă și ajungând seara târziu… de la 6 dimineața și să intri seara la 9 acasă, de două ori pe săptămână (nu este ușor, n.a.), deci odihna.
I: Mă-ntreb dacă poate fi văzut acest hobby sau această pasiune ca un refugiu.
M: De relaxare este sigur. Da, refugiu în artă. Da, pentru că la sfârșitul unei zile de muncă, deși este obositor, pentru că este o participare și mentală și a mai multor organe: ochiul, mâna, simțul tactil, dar și atenția, este o oboseală plăcută. O oboseală este, pentru că este un efort de concentrare.
I: Eram curioasă dacă, apropos de profesie și pasiune, ce trăim ca emoție în domeniul îngrijirilor se poate exprima cumva în sculptură.
M: Deci s-aplic din sculptură?
I: Nu să aplicați. Efectiv, când ați face o sculptură de la zero, ar fi posibil ca experiența din asistența medicală să vă ghideze cumva?
M: Da, dar… da, poți să transmiți emoție dacă îți alegi ceva legat tematic, dacă alegi o suferință, o lucrare care să exprime suferință umană.
I: Poate de exemplu și bucuria contribuției la vindecare sau, nu știu, la o stare de bine a pacientului. Eu mă întreb dacă se poate exprima prin artă și asta.
M: Nu, la momentul actual, nu. Nu-mi dau seama. Ce să spun? Voi reflecta. Interviul acesta îmi dă și mie o temă de reflecție.
I: Și dacă ar fi să ne gândim că ați transmite ceva pacienților din perspectiva pasiunii acesteia, a sculpturii. Ce-ați transmite?
M: Deci… modelat. Modelat lut. Modelat structură umană. Așa văd o paralelă, deci cum intervii asupra lutului și creezi ceva. Fiecare om să fie conștient că poate să-și modeleze propria persoană și asta, ce-ar însemna? Să aducă îmbunătățiri, să știe că este într-un status al sănătății, un anumit status. Și dacă ar contribui activ „modelând” asupra sa, modelând comportamentul și atitudinea. Să-și modeleze comportamentul și atitudinea, obiceiurile și starea mentală. Văd o similitudine între cele două.
I: Adică invitați pacientul să fie activ în procesul de vindecare, să nu fie un recipient pasiv care primește îngrijire, ci să fie cineva care poate contribui la asta.
M: Sigur, așa cum din lut creezi ceva util, că poți aduce utilitate și prin frumos. Adică arta (înseamnă, n.a.) frumos, beneficiu pentru minte. Pentru minte și pentru ochi. Dacă modelezi, contribui la modelarea sănătății, prin schimbarea unui stil de viață și reflectând ce poți să schimbi, atunci continui în timp să devii un agent activ al schimbării. Sculptura poate oferi o formă îmbunătățită a ta, deci o ființă umană „cu o stare de sănătate mai bună.”
I: Ce ați transmite colegilor din perspectiva unei persoane pasionate de artă, indiferent de domeniu?
M: Să se implice și să se lase descoperiți de artă.
I: La ce i-ar ajuta asta?
M: Ar deveni mult mai empatici cu suferința umană, lucru care s-ar reflecta în atitudinea față de pacient. Pentru că bun, ești un profesionist. Meseria aceasta nu este pentru toți, am spus-o dintotdeauna. O fac mulți, dar puțini o fac cu artă. Puțini o fac cu artă, pentru că înseamnă foarte mult meseria noastră. Și cred că i-ar ajuta (arta, n.a.) și în primul rând ar fi constructiv pentru dânșii, pentru că s-ar vedea într-o altă ipostază, ar fi și ca o relaxare activă a lor și în același timp i-ar ajuta, cu siguranță ar avea un impact și asupra comportamentului direct cu pacientul.
Mihaela vede arta nu doar ca o formă de a deveni mai empatic și mai sensibil la suferința pacientului ci și ca o modalitate de te exprima mai frumos, de a înțelege mai bine, de a găsi vorbe mai potrivite pentru pacient, ceea ce ar putea însemna că arta poate deschide noi orizonturi, noi abilități de interacțiune cu ceilalți care se pot reflecta în atitudinea față de propria persoană dar și față de oameni în general atât acasă cât și la locul de muncă și mai ales, față de pacient.
I: Ce spune despre dumneavoastră faptul că aveți această pasiune din sfera artistică? Cum vă face să fiți ca profesionist?
M: Nu consider că a adus o schimbare a mea, pentru că sunt formată, adică un asistent cu atâta vechime, după 30 de ani, adică, nu poți să spui că sculptura m-a ajutat să mă modelez, pentru că deja după 5 ani și după 10 ani constați transformări în evoluția profesională, dar după… nu, nu pot să spun că m-a ajutat.
I: Ce spune despre dumneavoastră această preocupare, ca persoană căreia îi place să ajute, că are și înclinația spre artistic?
M: Da, am descoperit o altă latură de-a mea. Îmi pare rău că o descopăr atât de târziu. Chiar îmi doresc să aprofundez implicarea mea în artă. Nu știu, simt așa în mine, mă cheamă arta. Așa simt, așa spun, așa mă exprim. Și chiar îmi doresc. Îmi doresc să continui cu studii la nivel universitar de artă. Nu știu ce voi alege, pentru moment. Simt o înclinație pentru mozaic.
I: Ați fi dispusă să vă folosiți talentul, să ajutați unii pacienți să se exprime? De exemplu, ar putea un asistent medical să-și folosească potențialul creativ?
M: Cu siguranță. Și ar putea să funcționeze… da. Eu m-am gândit de foarte, foarte mult timp și mă bucur că se concretizează prin apariția specializării medicale la nivel universitar, Cosmetică Medicală.
Mihaela face referire la implementarea Cosmeticii Medicale în Institutele de Oncologie ce ar putea fi benefică pentru pacienții oncologici care au suferit intervenții cu impact asupra integralității lor corporale cu scopul de a atenua efectul de traumă generat de intervenția chirurgicală.
I: Da, mă gândeam dacă ar putea un atelier de sculptură să ajute.
M: Da, pacienții ar putea dobândi încredere în propria persoană. (…) Dar lucrul ăsta ar fi frumos să se facă și în mod organizat, chiar și după spitalizare, să existe ateliere recreative destinate acestor persoane. Chiar nu m-am gândit, dar ar putea fi și art terapie prin modelare și, da, da, da, este o idee. Chiar ar fi frumos să se întâmple lucrul acesta.
I: Aici un asistent medical chiar ar putea, având și perspectiva medicală și perspectiva artistică, să combine…
M: Da, le-ar îmbina. Da, ar fi chiar… foarte frumos să ai o certificare a ambelor calificări. Da, este o idee de luat în considerație. Să existe centre.
Mihaela e exprimat ideea că s-ar putea crea împreună cu Ordinul Asistenților Medicali centre de sprijin pentru pacienți oncologici. În acest fel, s-ar putea desfășura, la anumite intervale de timp, ateliere de artă ca terapie complementară sau campanii dedicate profilaxiei.
I: Este ceva ce am omis și considerați important de spus, referitor la toată conversația noastră?
M: Mi-aș dori să existe o preocupare și poate chiar o îmbinare a teoriei în școlile de pregătire a asistenților medicali cu un opțional de artă care să formeze asistentul medical încă din timpul școlii. Din timpul pregătirii, viitorului asistent medical să i se deschidă poarta spre frumos. Sunt persoane care se exprimă prin scris, care compun, care scriu, care cântă la un instrument. Și ar fi frumos să existe și un opțional în cadrul pregătirii lor.
I: Un cadru care să permită exprimarea.
M: Care să permită exprimarea și în felul acesta ar asigura și continuitatea în pregătire a celui care are o anumită pasiune.
Mihaela consideră că talentele pot fi descoperite și mai târziu, iar a avea în etapa de pregătire formală șansa de a te descoperi ar fi un avantaj pentru cei cu înclinații artistice care, prin muncă, ar putea să își desăvârșească talentul și să îl aplice în profesia lor.
Încheierea conversației noastre ne-a dus la ideea că, practic, profesia de asistent medical ar putea îmbrăca o formă mai umană prin implicarea în diverse preocupări artistice, care pot sensibiliza și pot dezvolta asistentul medical, lărgindu-i până la urmă, cadrul, perspectiva, viziunea.
GALERIE FOTO
