„Info-nursing”, o nouă apariţie

Revista „Info-nursing” a ajuns la numărul 14.

A doua ediţie a Conferinţei „Metode şi strategii inovative de prevenire a epuizării profesionale în sănătate”, creditarea Programului special de revalorizare, discuţiile cu conducerea UMF „Gr. T. Popa Iaşi” despre completarea studiilor, cabinetele de practică independentă, apariţia noului site al OAMGMAMR Iaşi, statusul profesional sunt principalele ştiri din acest număr.

Paginile 5-6 sunt dedicate recentelor campanii ale Filialei: „Asistent medical/moaşă: merit respect”, „Fii profesionist cu acte în regulă” şi „Fii supererou! Donează sânge, familia ta ar putea avea nevoie!”.

Editorialul semnat de Liliana Pintilie, preşedintele OAMGMAMR Iaşi, subliniază, din nou, riscul de expunere la malpraxis pentru asistenţii medicali care îsi depăşesc competenţele, aceştia putând ajunge, în final, şi la Sindromul burnout.

„Împlinirea profesională şi nemulţumirile asistenţilor medicali reflectate în analiza chestionarelor de satisfacţie ale angajaţilor” (asist. med. pr. Luminiţa Ursache, şef serviciu Alina Busuioc şi referent Eliza Bîncă (Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria”), respectiv „Implicaţiile psihosomatice ale stresului la personalul medical” (asist. med. pr. lic. Cătălina Simionescu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon”), sunt articolele de specialitate publicate în numărul 14 al revistei.

Membrii organizaţiei sunt invitaţi, şi de această dată, să completeze testul, publicat în pagina 10.

„Info-nursing” apare din aprilie 2014. Începând din 2016, revista este creditată cu 7 credite EMC. Revista poate fi procurată gratuit de la sediul Filialei Iași.

Vă dorim lectură utilă!

Descarcă şi citeşte revista „Info-nursing” nr.14 (format .PDF)

Foto: Adriana Tofănescu / OAMGMAMR Iaşi

Distribuie articolul: