Asistenţii de nutriţie şi dietetică mai pot profesa cu pregătirea actuală încă cinci ani.
Dacă în această perioadă nu îşi completează studiile până la nivel de licenţă, vor fi obligaţi să renunţe la această specializare. Legea nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea organizarea şi funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România precizează:
Art.8 (1) Toţi asistenţii medicali dieteticieni care optează pentru exercitarea profesiei de dietetician sunt obligaţi ca, în termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi să efectueze un stagiu de pregătire specifică, pentru o durată determinată, recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi de Ministerul Sănătăţii…
(3) După expirarea termenului de 5 ani asistenţii medicali dieteticieni care nu au obţinut o diplomă de licenţă în specializarea nutriţie şi dietetică nu vor mai putea profesa în acest domeniu şi vor putea profesa ca asistenţi medicali, aceasta fiind profesia lor de bază.
Sursa: „Info-nursing”, nr.8/2015





