Examenul de grad principal 2015

Examenul de grad principal are loc, în acest an, în luna octombrie.

Ministerul Sănătăţii a stabilit metodologia şi calendarul desfăşurării examenului. De asemenea, a anunţat cuantumul taxei de participare pentru asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali.

Asistenții medicali generalişti susțin examenul pe 29 octombrie. Pentru colegii din alte specialități, examenul este programat pe 30 octombrie.

Taxa de participare la examen este de 120 de lei, potrivit Ordinului MS 651/21.05.2015.

Calendarul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal, sesiunea 2015, debutează pe 28 august, când vor fi publicate, pe specializări, tematica şi bibliografia pentru examen.

Pe 18 septembrie va fi publicat anunţul de examen în săptămânalul „Viaţa Medicală”. Tot atunci, va fi nominalizată comisia centrală de examen.

Nominalizarea şi avizarea comisiilor locale de examen vor avea loc pe 1, respectiv 2 octombrie.

Înscrierile candidaţilor la examen se fac în perioada 5-22 octombrie. Între 23-28 octombrie are loc studierea dosarelor, validarea acestora, stabilirea rezultatului „Admis” sau „Respins” şi afişarea listei candidaţilor declaraţi „Admis”. Tot atunci se primesc şi contestațiile dosarelor.

Pe 27 octombrie vor fi elaborate testele-grilă pentru asistenţii medicali generalişti, iar o zi mai târziu –
pentru cei din alte specialități.

Asistenții medicali generalişti susțin examenul de grad principal pe 29 octombrie, între orele 10-12, iar contestaţiile rezultatului testului-grilă se primesc în zilele de 29 şi 30 octombrie.

Alte categorii de candidați susțin examenul pe 30 octombrie, între orele 10-12. Contestațiile se pot de pune în zilele de 30 şi 31 octombrie.

Pe 1 noiembrie vir fi soluționate contestaţiile rezultatului testului-grilă pentru asistenţii medicali generalişti, iar pe 2 noiembrie – pentru candidații din alte specialități.

Rezultatele definitive vor fi afişate în perioada 1-2 noiembrie 2015.

La examenul de grad principal se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
a) sunt absolvenţi cu diplomă de absolvire/licenţă sau echivalentă, a uneia din următoarele categorii de instituţii de învăţământ:
– şcoală postliceală sanitară;
– liceu sanitar;
– colegiu medical universitar;
– facultate de asistenţă medicală/moaşe;
b) îndeplinesc, până la data înscrierii la examen, cel puţin 5 ani vechime în specialitatea înscrisă pe diplomă.
c) au dreptul să se înscrie la examenul de grad principal asistenții medicali şi asistenții medicali de pediatrie care şi-au desfăşurat activitatea în servicii de radiologie-imagistică, laborator, balneofizioterapie, nutriție şi dietetică ce au acumulat o vechime de peste 5 ani în aceste servicii şi au obținut un titlu de calificare în aceste specialități prin absolvirea cursurilor unor unități de învățământ sau ai cursurilor de specializare finalizate în baza Ordinului ministrului sănătății nr. 613/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
d) au achitat suma de participare la examen.

La înscriere, candidatul va depune un dosar cu şină, care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere cu datele de contact;
b) copia actului de identitate;
c) copia diplomei de absolvire/licenţă sau echivalente a uneia din instituţiile prevăzute la pct.14 lit. a); la înscriere candidatul prezintă actele de studii în original, urmând ca persoana care primeşte documentele să certifice „în conformitate cu originalul” pe copiile de pe actele de studii aflate la dosar;
d) copia atestatului de echivalare, după caz;
e) adeverinţă de vechime, din care să reiasă vechimea de 5 ani la data înscrierii la examen, în specialitatea în care a fost încadrat şi a lucrat conform documentelor de studii, indiferent de nivelul acestora, eliberată de unitatea sanitară în care este încadrat candidatul, sau după caz, copie legalizată şi traducere legalizată după documente care atestă exercitarea legală a profesiei in alt stat;
f) adeverință de vechime, din care să reiasă vechimea acumulată de absolvenții cursurilor de specializare prevăzuți la articolul 14, lit.c)
g) copia actelor de schimbare a numelui, după caz;
g) dovada plăţii sumei de participare la examen.

Pe coperta dosarului de înscriere se înscriu: numele şi prenumele candidatului cu iniţiala tatălui, numele purtat anterior (după caz), specializarea în care s-a înscris la examen, numărul de telefon al candidatului.

Punctajul maxim este de 100 de puncte, corespunzător notei 10. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minim nota 7.00.

 

Distribuie articolul: