Planul de îngrijire propus şi elaborat de Filiala Iaşi a ajuns la forma finală, după două runde de discuţii cu reprezentanţii – directori de îngrijiri şi asistenţi şefi – unităţilor medicale din judeţul Iaşi.
Forma iniţială a documentului a fost prezentată săptămâna trecută, a fost distribuită pentru a fi revăzută de colegii din spitale, iar în urmă cu două zile Planul de îngrijire a fost adus la forma finală.
La ultima întâlnire de lucru au venit reprezentanţii din toate unităţile medicale din judeţul Iaşi. Documentul a fost recitit pagină cu pagină şi, acolo unde a fost cazul, au fost făcute modificări, astfel încât textul final să răspundă cerinţelor tuturor participanţilor.
Planul de îngrijiri este o cerinţă impusă unităţilor medicale de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) prin Standardele de acreditare.
Planul de îngrijire elaborat de membrii Comisiei Profesionale de la Iaşi conţine, pe lângă un plan general, şi fişele care trebuie ataşate acestuia: cu gradul de dependenţă, riscul de cădere etc. Aceste fişe vor fi selectate în cazul fiecărei unităţi medicale, în funcţie de specificul acesteia.
Vezi GALERIA FOTO
Sursa: OAMGMAMR Iaşi / Facebook