Despre COVID, de la Est la Vest

Despre COVID, de la Est la Vest

Cuvinte cheie Echipă, solidaritate, complementaritate, învățare, adaptare La provocarea lansată de Departamentul de Comunicare a OAMGMAMR Iași, de a discuta despre Covid de la Est la Vest, au răspuns colegi din țară și de peste hotare, cu care am construit împreună o conversație ce s-a dovedit a fi despre echipă, implicare și adaptare. Experiența COVID

Cuvinte cheie
Echipă, solidaritate, complementaritate, învățare, adaptare

La provocarea lansată de Departamentul de Comunicare a OAMGMAMR Iași, de a discuta despre Covid de la Est la Vest, au răspuns colegi din țară și de peste hotare, cu care am construit împreună o conversație ce s-a dovedit a fi despre echipă, implicare și adaptare. Experiența COVID a fost descrisă ca fiind provocatoare prin cerințele de adaptare, noi proceduri de lucru, a lucra în secții cu specific complet diferit, totul derulându-se într-o atmosferă încărcată de stres și de necunoscut. Participanții au povestit despre diluarea granițelor dintre medici și asistenți, pandemia aducând în echipă mai multă coeziune, solidaritate intra și interprofesională. Personalul a lucrat în echipă indiferent de specializare și a învățat proceduri specifice ATI din mers, proceduri specifice pneumologiei, s-a confruntat cu o rată a deceselor foarte mare care a fost pentru unii colegi traumatizantă, pentru că oricât de bine pregătit ai fi ca profesionist în domeniul medical ești pregătit să vindeci oameni, nu să vezi neputincios cum, orice ai face, viața lor se stinge în fața ta.

„Experiența COVID ne-a schimbat total ca mod de lucru, persoane la muncă, a trebuit să ne adaptăm foarte repede la o situație destul de dificilă, să coordonăm o echipă de oameni, într-o situație dificilă și nu în ultimul rând să fim capabili, să ieșim… să vedem lumina de la capătul tunelului.” (D.C., asistent medical, U.K.).

G. M., asistent medical în specializarea pediatrie descrie ca îngrozitoare experiența COVID: „Azi eram de serviciu pe o secție (…) și a doua zi am preluat o secție de ATI, o secție de ATI în care nici măcar nu știam ce trebuie făcut.” Greul a fost dat și de situația „pacienților cu COVID pe care îi pierdem, pentru mine, cel puțin că… prin faptul că lucrez și la un spital de copii, nu a fost ușor și nici acum nu pot să îmi revin din aceste imagini pe care le-am avut acolo pe acest sector”. Faptul că erau de îngrijit și mama și copilul crea situații dramatice uneori când copilul trebuia intubat, fiind mai dificilă situația mamei deoarece decompensa emoțional.

Un alt aspect dificil relatat a fost „rata de mortalitate mult mai mare și poate unele persoane nu au fost antrenate sau nu au fost (..) nu au văzut așa ceva niciodată. Și trebuie să ne uităm și la moralul colegilor noștri, pentru că nu-i ușor.” Indiferent de experiență, impactul a fost puternic asupra celor care au lucrat, mai ales în ATI, unii dintre ei declarând că au și acum „coșmaruri din treaba asta”. Un aspect important semnalat a fost contribuția comunității la diminuarea efectelor pandemiei „ușor, ușor începem să vedem lumina de la capătul tunelului și când zic lucrul ăsta… nu mai sunt așa multe cazuri de COVID, comunitatea a început să înțeleagă cât de cât faptul că s-a trecut printr-o perioadă destul de dificilă, lumea s-a vaccinat”. (D.C., asistent medical, U.K.)

I. B.: „Cât de mult ne-a schimbat (…) la început am fost izolați de familii. Lucrez de 22 de ani în secție chirurgie, BO, a fost greu să revin la patul bolnavului, a fost o provocare psihologică pentru noi și familii, citeam frica și spaima în ochii colegilor și a pacienților, ne era frică lor de noi și nouă de ei, reacțiile pacienților când ne vedeau costumați, reacțiile noastre la început, când nu se știa mare lucru, medicii nu știau nici ei ce urmează, provocare fizică prin lucrul de 12 ore 10 zile continuu, 10 pauză. Apoi ne-am pozitivat, frica de a nu infecta familia ne-a făcut să acceptăm izolarea.”

Pentru M., asistent medical comunitar, „bătălia” a început de pe 25.02 cu monitorizarea persoanelor venite din străinătate. „Mă simțeam de ca și cum ei erau infractori, era dureros și pentru ei și pentru noi, încercam să îi liniștesc, să îi ajutăm cu aprovizionarea, lucram cu poliția. Nu aveam echipamente, îmi cumpărasem măști și un pulsoximetru, am solicitat încă din decembrie la primărie și am avut cu ce să lucrez. Mă vedeam în imposibilitatea de a-i sprijini pe toți, pentru că toți aveau nevoie de noi, mai ales vârstnicii. Efectuarea tratamentului injectabil la cei cu probleme cronice a dus la distanțare din partea unor membri ai comunității (…). „Au fost persoane pozitive, au fost persoane care au decedat.~ Pandemia `ne-a mai unit, ne-a făcut mai buni~ deși „a fost o experiență neplăcută.”

Am parcurs un fragment dintr-un articol publicat în „Ziarul Belgian”, pentru care colega noastră I. O., care lucrează în Belgia, a povestit despre experiența COVID și care semnala aceleași provocări pe care le-au descris și cei prezenți la dezbatere: training-uri făcute rapid pentru familiarizarea cu munca de ATI, mutarea dintr-o specializare în alta, aparate noi, proceduri noi la care trebuie să te adaptezi din mers, fără să ai voie să greșești. (Cotoară, 2020)
Gina Munteanu a menționat provocările aduse de pandemie, între care „delegarea, a învăța din mers, a lucra 7 zile la rând, fără concedii de odihnă sau medicale, s-a simțit ca pe front, a lucra zi de zi 12 ore, dificultăți de organizare a turelor, ne-am consiliat între noi, contaminarea personalului medical, epuizare”.

Ce a fost de ajutor?

Nevoia de depăși provocările pe care colegii noștri le-au întâmpinat au cerut punerea în practică a unor abilități, resurse pe care ei le-au perceput ca mobilizatoare, între care au fost menționate susținerea familiei și a comunității la început. (aplauze la anumite ore din zi, discount-uri la diverse magazine în U.K.).
Resurse importante descrise de participanți: familia, cei dragi, „te înveți să reziști la a fi confruntat cu cazuri grave” și ideea că personalul este mai pregătit acum, ce s-a învățat pe perioada pandemiei fiind considerat util în cazul în care se va mai ivi o situație similară.
I. B.: „Am fost uniți și ne-am redescoperit unii pe alții, nu mai era timp pentru nimic, trebuia să fii acolo, nu mai exista diferență că ești pe chirurgie, că ești pe medicală, să vezi cum moare omul de COVID, conștient, desaturat, pe cine trimiți în ATI…. tu aveai cu saturație 50…7 sau 8… trebuia să alegi… cea mai grea perioadă în valul 2. A fost mult mai intens. Detașare forțată… mă bucur că m-au detașat, în tot răul este și-un bine.”

Rolul comunității

Asistenții participanți la dezbatere au văzut sprijinul comunității ca fiind foarte important pentru ei: „respectul este important, respectul față de profesie, față de efortul cadrelor medicale, recunoaștere din partea sindicatului și recunoștință.” (D.C.)
G. M.: clemență din partea comunității, a greșit de oboseală și când a zis unde lucrează a fost iertată și i s-a arătat apreciere și recunoștință.
I. B. „Ne lăsau oamenii mâncare la ușă, fructe, se ofereau să ne facă plinul la mașină; recunoștință, că faci un efort, la început nu știam nimeni ce va urma, ai fost aruncat efectiv… nu știam nimic ce va urma.(…) Poate că dacă nu eram susținuți nu aveam curajul ăla de a intra în luptă, ne dădea putere, la început a fost un efort fizic uriaș, să montezi branule cu 3 perechi de mănuși, cu ochelari, vizieră, curgeau apele pe tine, psihic și fizic a fost un efort uriaș.”

Lecții învățate

Între lecțiile importante, COVID-ul a evidențiat faptul că oamenii accesează sistemul de urgență mai mult decât este nevoie, supraaglomerându-l, constatându-se faptul că gradul de accesare a serviciului de urgență a crescut foarte mult după scăderea numărului de cazuri COVID.

Multă lume intră într-o zonă de confort lucrând pe aceeași specializare și uită, lucrează doar în specialitatea lui și în rest uită; se pot face sesiuni „one to one” între persoane din diverse specialități. (D.C.)

Unii dintre participanți și-au exprimat regretul că nu au făcut terapie mai devreme pentru că „ai foarte multe de învățat și aplicat.”

Partea bună a acestei experiențe este semnalată prin efectele situației descrise asupra echipei „suntem mai uniți, nu mai avem acele clipe de răutăți, pentru că efectiv nu ai timp. Pe un sector COVID, implică foarte multă activitate și foarte, foarte multă muncă. Acum ai un pacient intubat, în 10 minute îți vine alt pacient și trebuie să-l intubezi sau să-l ventilezi.” (G.M.)

Cele mai importante câștiguri ale acestor experiențe determinate de pandemie au fost lucrul în echipă, depășirea barierelor care țin de pregătire, categorie profesională, vechime în muncă, specializare, a realiza că poți face față la asemenea provocări învățând din mers proceduri medicale extrem de complexe. A fost, de asemenea, considerată importantă împărtășirea experiențelor profesionale din perioada COVID între cei au fost implicați direct în lucru cu pacienți COVID și cei care au lucrat cu pacienți non-COVID, considerându-se că „toată lumea a învățat ceva” (D.C.). De asemenea că este nevoie să înțelegem că ceva ce părea înainte „S.F.” se poate întâmpla oricând, ceea ce face necesară importanța pregătirii continue, a face echipe pe spitale, simulări, a ieși din zona de confort, a avea cunoștințe care depășesc ceea ce este nevoie strict la locul de muncă, a fi mereu pregătit (I.B.).

Abilități învățate: coordonarea, stabilirea priorităților, managementul eficient al timpului, a prioritiza sarcinile, a învăța să te detașezi emoțional, a învăța proceduri diferite, scheme diferite de tratament, a învățat să intervenim mai eficienți în caz de urgență, a lucra susținut, capacitate de adaptare la situații dificile, a lega altfel de relații interpersonale.

Ce au recomandat participanții celor care se pregătesc să devină asistenți medicali?

Dacă în România a fost întreruptă practica clinică, în U.K. studenții au fost de mare ajutor echipei medicale, lucrând alături de ei, ceea ce le-a oferit o experiență foarte valoroasă. Recomandările pentru cei care se pregătesc pentru profesia de asistent medical au fost din partea participanților să nu uite că este o profesia care „îți schimbă viața”, o profesie pentru care trebuie să ai vocație, nu este un loc de muncă limitat la a oferi servicii și a fi plătit pentru asta, este un loc de muncă în care ai nevoie să te implici.

Care ar fi ideile cu care au rămas participanții?

Conversațiile au fost un prilej pentru a împărtăși experiențe care par să fi fost generale, majoritatea participanților confruntându-se cu aceleași modificări structurale, temeri, eforturi fizice și psihice de care nu s-ar fi crezut în stare înainte, un prilej de a înțelege că „nu am o problemă, nu m-am simțit doar eu copleșit și asta mă încurajează”. A putea conversa despre asta ne poate ajuta „să ne poziționăm”, „să trecem peste asta, pentru că nu mai știm pe unde ne aflăm… suntem dușmani, eroi?”

Până la urmă, pandemia și tot ce a adus a creat echipă, solidaritate, incluzând și pacientul, cadrele medicale și pacientul au fost de aceeași parte a baricadei. Starea de tensiune creată de noutatea cazurilor, a intervențiilor a dus la solidaritate, la a căuta soluții împreună și s-a văzut că se poate, s-a văzut practic câștigul pe care îl poate avea persoana care lucrează în echipă, pacientul care este îngrijit de echipă și potențialul unificator al colectivului care își împarte sarcinile.

OAMGMAMR-IASI
ADMINISTRATOR
PROFILE