Conferinţa OAMGMAMR Iaşi dedicată Zilei Internaţionale a Asistentului Medical

Peste 200 de asistenţi medicali şi moaşe au participat, sâmbătă, 9 mai, la Iaşi, la conferinţa „Asistenţii medicali şi moaşele – o forţă pentru schimbare: îngrijiri eficiente, costuri eficiente”.

Organizată de Filiala Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Conferinţa s-a desfăşurat în Sala „Cuza” a Hotelului „Unirea” şi a marcat Ziua Internaţională a Asistentului Medical. Au participat reprezentanţii Sindicatului Sanitas Iaşi, precum şi deputatul Petru Movilă. Invitat special a fost Puiu Sîrbu, preşedintele OAMGMAMR Neamţ.

„Ne bucurăm că suntem atât de mulţi astăzi, de ziua noastră, şi pot să spun că lucrările pe care le veţi vedea sunt de calitate superioară în comparaţie cu ce am avut în alţi ani”, a precizat Liliana Pintilie, preşedintele OAMGMAMR Iaşi.

În cadrul conferinţei, 20 de asistenţi medicali pensionari, care s-au remarcat pe plan profesional, au primit Diploma de excelenţă din partea Fialialei Iaşi a OAMGMAMR. „Este deja o tradiţie omagierea colegilor pensionari, care au făcut tot posibilul pentru cei care le-au fost pacienţi. Mulţi dintre noi, abia ieşiţi de pe băncile şcolii, am avut mult de învăţat de la ei. Au ştiut să se descurce şi să ajute în vremuri în care aparatura nu era cea pe care o vedem astăzi în unităţile sanitare. Practic, au ştiut să lucreze fără să depindă de ceea ce numim astăzi hi-tech. Le suntem recunoscători pentru toată activitatea profesională”, a subliniat Liliana Pintilie.

„Nu mi-am imaginat că voi fi atât de emoţionată astăzi, în faţa dumneavoastră. Este greu să te obişnuieşti să fii pensionar după ce, ani de zile, ai mers la serviciu şi ai ajutat, după puteri, pe cei care erau în suferinţă. Un simplu Mulţumesc sau Sărut mâna era atunci totul, mai mult decât vă puteţi imagina acum”, a spus Felicia Şurpanu, fost asistent medical la Spitalul Clinic „C. I. Parhon” Iaşi.

În cadrul secţiunii ştiinţifice, participanţii la conferinţă au prezentat lucrări precum „Ventilaţia noninvazivă sau ventilaţia invazivă la pacientul cu BPOC”, „Rolul asistentului de balneofiziokinetoterapie în recuperarea cardiovasculară a bolnavilor cu PTCA”, „Costurile socio-economice ale colecistectomiei laparoscopice comparative cu colecistectomia clasică”, „Reacţii imediate şi tardive în terapia transfuzională”, „Impactul reabilitării la pacienţii cu patologie obstructiv-pulmonară – o coordonată important privind îmbunătăţirea calităţii vieţii”, „Trombofilia şi sarcina. Studiu de caz”, „Strategia de vaccinare antipneumococică. Cost-eficienţă”, „Radonul, locuinţa şi noi”, „Chirurgia metabolică la pacienţii cu diabet zaharat tip 2”, „Aportul fibrobronhoscopiei în diagnosticul precoce al cancerului bronhopulmonar”, „Malnutriţia, principala cauză în înfometare”, „Pompa de insulină şi sistemul de monitorizare glicemică continuă – instrumente utile în obţinerea controlului glicemic optim”, „Terapia inhalatoare versus terapia sistemică”.

Câştigătorul tabletei, premiul pus în joc la această ediţie a concursului „Nursing de carieră”, a fost Mihaela-Adina Ioniţă, asistent medical la Clinica Dermatovenerologică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi.

„Lucrez într-o clinică de dermatologie, unde se pune accent foarte mult pe îngrijirea pacientului de către asistent, iar tratamentul ulcerului de gambă, în proporţie de 90%, este realizat tot de asistentul medical. Aşa a venit ideea lucrării ştiinţifice. Am utilizat arhiva clinicii pentru a vedea câţi pacienţi internaţi aveau ulcer de gambă, plus informaţiile din fişele de observaţie medicală. Fiind direct implicată în activităţile de îngrijire a pacienţilor cu această patologie, mi-a fost uşor, deoarece am scris exact ce am făcut. Pe de altă parte, deoarece tema conferinţei implica „îngrijiri eficiente, costuri eficiente”, m-am gândit că punerea accentului pe prevenţie ar constitui un factor important pentru economisirea fondurilor. Dacă pacienţii ar face tratament din timp la boala venoasă cronică, nu s-ar mai ajunge, mai târziu, la faza insuficienţei venoase, când apare ulcerele venoase cronice, care se îngrijesc foarte greu, mai ales la domiciliu. Următoarea fază tardivă o constituie ulcerul de gambă, deci acea plagă pe care o au pacienţii şi este foarte greu de îngrijit. În general, se poate trata – la amputaţie se ajunge doar în cazuri extreme –, dar cei mai mulţi pacienţi au peste 60 de ani şi sunt mai greu de realizat tratamentul corect sau pansamentele sterile. Se ajunge foarte repede la suprainfecţii, pacienţii încearcă diferite leacuri naturiste care nu se potrivesc şi atunci complică plăgile care, teoretic, ar trebui să fie uşor de închis dar, pentru că nu respectă regulile, apar complicaţiile şi internăm toate aceste cazuri, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru spital. Nu am crezut că voi câştiga premiul cel mare, dar m-am gândit să particip la concurs. O fi cu premiu, bine, n-o fi, iar bine. Am câştigat, iar copilul meu va fi, cu siguranţă, foarte fericit”, a spus Mihaela-Adina Ioniţă.

Silvia Popovici, manager îmbunătăţiri procese în cadrul OAMGMAMR Iaşi, a prezentat volumul „Asistenţii medicali în câmpul profesiilor din sănătate. Rolul procesului de profesionalizare în conturarea identităţii profesionale”.

Tot în cadrul conferinţei, Doina Tofănescu, consilierul juridic al Filialei Iaşi a OAMGMAMR, a prezentat legislaţia referitoare la cabinetele individuale de practică independentă, iar participanţii la conferinţă au primit, gratuit, broşura „Profesează independent, profesează legal”, care conţine informaţii cu privire la exercitarea în regim independent a profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical.

Participanţii la conferinţă au putut viziona, de asemenea, expoziţia de fotografie „Profesie pentru viaţă”, dedicată Zilei Internaţionale a Asistentului Medical.

Conferinţa s-a încheiat cu înmânarea diplomelor de participare.

Participanţii au primit 12 credite EMC, autorii 18, iar co-autorii 15 credite.

Distribuie articolul: