
Anunț privind selecția participanților pentru mobilități Erasmus+
2025-1-RO01-KA122-ADU000333486
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România anunță deschiderea sesiunii de înscriere la 3 fluxuri de mobilități internaționale de formare în cadrul proiectului Erasmus+ “Antreprenoriatul în sănătate pentru o comunitate puternică!”, (.2025-1-RO01-KA122-ADU000333486).
Fluxurile de mobilitățile la care candidații pot participa sunt constituite din cursuri internaționale de formare, ce se vor desfășura conform următorului calendar:
| Flux | Titlu curs | Competențe dobândite | Perioada | Locația | Organizația gazdă | Participanți
|
| Flux 1
| „Cultivarea mentalității antreprenoriale în educație” (CEME)
| Participanții vor înțelege tipurile de antreprenoriat, cele 5 abordări ale predării antreprenoriatului și rolul teoriei și practicii în procesul educațional. | 16-20 martie 2026 | Limasol, Cipru | ShipCon Limassol Ltd
| 3 persoane (cu profiluri diferite): 1-formator cu experiență 1-formator cu experiență din mediul rural 1-personal propriu din Filială |
| Flux 2 | „Predarea antreprenoriatului: abordare experiențială”
| Participanții vor dobândi abilități de creare a modelelor de afaceri, aplicând concepte teoretice prin activități practice, studii de caz și metode inovative, precum jocuri de rol și sesiuni pe teren. | 09-13 martie 2026 | Ljubliana, Slovacia
| Skupina Primera | 3 persoane (cu profiluri diferite): 1-formator debutant 1-formator cu experiență din mediul rural 1-personal propriu din Filială |
| Flux 3 | „Antreprenoriat durabil dezvoltare ecologică și socială” | Participanții vor înțelege antreprenoriatul durabil, învățând să anticipeze riscuri, să găsească soluții și să elaboreze strategii de afaceri sustenabile.
| 23-27 martie 2026 | Huelva, Spania | Inercia Digital | 3 persoane (cu profiluri diferite): 1-formator cu experiență 1-formator din mediul rural 1-personal propriu din Filială |
Grupul țintă al proiectului este format atât din membri ai Filialei OAMGMAMR Iași, (care au calitatea de formator) cât și din personalul Filialei, interesați de derularea activităților de antreprenoriat în domeniul sănătății.
Criteriile de eligibilitate ale participanților pentru fiecare curs și documentele necesare pentru înscriere pentru fiecare flux de mobilități și potrivit fiecărui profil sunt prevăzute în Anexa 2.
Participarea la procedura de selecție se face la cerere. Formularul de înscriere la selecție va fi însoțit de dosarul de candidatură care va cuprinde, toate documentele menționate ca fiind obligatorii. Participanții pot opta și participa doar la un singur curs de formare, organizat în cadrul acestui proiect.
Perioada de înscriere: Cererile de candidatură, împreună cu documentele atașate, se depun la sediul Filialei Iași, în perioada 7 – 17 noiembrie 2025, în intervalul orar 9,30 -15,00, în fiecare zi, cu excepția zilelor nelucrătoare. Fiecare candidat va primi un număr de înregistrare al cererii care va reprezinta codul unic de candidatură, pentru protejarea datelor cu caracter personal ale candidaților,
Evaluarea dosarelor de candidatură va fi efectuată de către o Comisie de Selecție nominalizată în acest sens, iar rezultatele selecției va fi afișate pe site-ul Filialei Iași la pagina dedicată proiectului https://oammr-iasi.ro/proiecte-europene-oamgmamr-filiala-iasi/antreprenoriatul-in-sanatate, potrivit calendarului de selecție prevăzut în Anexa 1.
Contestații: Candidații nemulțumiți de rezultat pot depune o contestație scrisă în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, conform calendarului procedurii de selecției. Contestațiile se trimit prin e-mail pe adresa hr@oammr-iasi.ro Rezultatul contestației va fi transmis candidatului pe e-mail.
Rezultate finale: Lista finală a participanților selecționați va fi afișată pe site-ul Filialei Iași la pagina dedicată proiectului https://oammr-iasi.ro/proiecte-europene-oamgmamr-filiala-iasi/antreprenoriatul-in-sanatate/.
Contractul pentru mobilitatea de studiu se va încheia cu candidații declarați admiși în termen de 30 de zile de la data finalizării procedurii de selecție. Prin contract, candidații selectați își asumă obligația de a desfășura, ulterior participării la mobilitate, activități specifice de formare, diseminare și mentorat, menite să asigure valorificarea și diseminarea rezultatelor învățării dobândite în cadrul mobilității.
Informații de contact:
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România-Filiala Iași
Str. Morilor 22, Iași
E-mail: comunicare@oammr-iasi.ro
Anunț privind selecția participanților pentru mobilități Erasmus+ (PDF)
Anexa 1 – Calendarul selecției
Anexa 3 – Formular de înscriere
Anexa 6a – Declarație de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR)
Anexa 6b – Angajament de disponibilitate față de activitățile proiectului
„Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP. Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea”.





