Ziua Mondială a Sănătăţii, 7 aprilie, este dedicată anul acesta luptei împotriva diabetului.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Biroul Regional pentru Europa, aproximativ 60 de milioane de europeni sunt diagnosticaţi cu diabet, dar numărul este în creştere pentru toate grupele de vârstă, afectând în unele state între 10-15% din populaţie.
La nivel mondial, numărul persoanelor care suferă de diabet a crescut de patru ori din 1980, ajungând astăzi la circa 422 milioane de adulţi. În 2012, diabetul a ucis 1,5 milioane de oameni din întreaga lume, la care trebuie adăugate cele 2,2 milioane de decese cauzate de boli legate de diabet, ceea ce duce la un total de 3,7 milioane de decese. OMS prevede că în 2030 diabetul va fi a şaptea cauză de deces în lume.
În România se estimează că 11% dintre românii cu vârsta între 20 şi 79 de ani suferă de această boală.
Liliana Pintilie, preşedinte al Filialei Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România consideră că asistenţii medicali pot avea un rol esenţial în prevenţia diabetului, în condiţiile în care în Raportul OMS privind diabetul la nivel mondial se vorbeşte despe flagelul obezităţii şi se avertizează că este puternic responsabil de creştere alarmantă a numărului de diabetici în ultimii 10-15 ani.br />
„Populaţia din România ştie foarte puţin despre factorii cu potenţial care favorizează apariţia diabetului şi, mai ales, foarte puţin sau nimic despre bolile asociate acestei boli. Asistentul medical care lucrează la cabinetul medicului de familiei, cel din medicina şcolară ar trebui să fie primii implicaţi în campanii de informare şi de prevenţie. Toţi asistenţii medicali, şi cei din clinicile de diabet şi boli metabolice şi din unităţile medicale pot fi vectori în transmiterea informaţiei, în educaţia populaţiei şi în prevenţie, dar acest potenţial nu este valorificat nici în mediul urban, ce să mai spunem despre mediul rural. Filiala Iaşi va include în campaniile organizate anual şi una dedicată rolului asistentului medical în lupta împotriva diabetului.”
Sursa: OAMGMAMR Iaşi / Facebook