Organizare la nivel național

Structura Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România la nivel naţional
Organele de conducere la nivel naţional

ART. 24
(1) Organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, la nivel naţional, sunt:

a) Adunarea generală naţională;
b) Consiliul naţional;
c) Biroul executiv;
d) preşedintele;
e) preşedintele de onoare.

(2) Organele de conducere prevăzute la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentului statut şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

ART. 25
(1) Adunarea generală naţională este constituită din reprezentanţi aleşi la nivelul filialelor judeţene şi la nivelul filialei municipiului Bucureşti, conform normei de reprezentare de 1 la 500.

(2) Adunarea generală naţională alege prin vot secret, cu majoritate simplă, membrii Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul total al reprezentanţilor aleşi, cu excepţia preşedinţilor filialelor judeţene, respectiv a preşedintelui filialei municipiului Bucureşti şi a reprezentantului autorităţii de stat. În cazul în care la Adunarea generală naţională la care au loc alegeri nu este prezent un număr de două treimi din numărul total al reprezentanţilor, în termen de 14 zile se va organiza o altă Adunare generală naţională de alegeri, al carei rezultat va fi validat indiferent de numărul participanţilor.

(3) Adunarea generală naţională adoptă, în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul total al reprezentanţilor aleşi, Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

(4) Lucrările Adunării generale naţionale sunt conduse de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

ART. 26
(1) Consiliul naţional este alcătuit din preşedinţii fiecărei filiale judeţene, respectiv al filialei municipiului Bucureşti, preşedintele de onoare, reprezentantul autorităţii de stat, câte un reprezentant al organizaţiilor din ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, câte un reprezentant al fiecărei filiale judeţene şi 3 reprezentanţi ai filialei municipiului Bucureşti, aleşi de Adunarea generală naţională.

(2) Consiliul naţional este legal constituit în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu majoritate simplă de voturi.

(3) Hotărârile Consiliului naţional sunt obligatorii pentru toţi membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

(4) Consiliul naţional se întruneşte în sesiuni trimestriale şi extraordinare.

(5) Consiliul naţional are următoarele atribuţii:

a) alege prin vot secret membrii Biroului executiv al OAMGMAMR;

b) suspendă sau, după caz, revocă din funcţie, la propunerea Biroului executiv, membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care exercită funcţii de conducere şi care nu îşi îndeplinesc cu demnitate responsabilităţile funcţiei sau se află într-o stare de incompatibilitate;

c) alege din rândul membrilor săi o persoană pentru a ocupa funcţia electivă rămasă vacantă în cadrul Biroului executiv;

d) stabileşte strategia şi obiectivele generale ale OAMGMAMR;

e) aprobă desemnarea nominală a şefilor comisiilor de specialitate, departamentelor, compartimentelor din structură, la propunerea Biroului executiv, cu respectarea legislaţiei în vigoare;

f) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli;

g) analizează şi aprobă raportul de activitate al Biroului executiv;

h) stabileşte, în funcţie de gradul riscului profesional, valoarea riscului asigurat în cadrul asigurărilor de răspundere civilă pentru asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţii medicali;

i) aprobă Programul naţional de educaţie medicală continuă şi stabileşte numărul minim de credite ce trebuie cumulat anual, la propunerea Biroului executiv;

j) soluţionează, prin Comisia naţională de etică şi deontologie a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, abaterile date în competenţa sa, pronunţându-se în consecinţă;

k) analizează şi soluţionează abaterile săvârşite de membrii OAMGMAMR care deţin funcţii elective şi se pronunţă în consecinţă;

l) stabileşte cuantumul cotizaţiei lunare datorate de fiecare membru, cota-parte ce va fi virată către structurile centrale ale organizaţiei;

m) acordă recompense, diplome de onoare şi de excelenţă, la propunerea Biroului executiv;

n) aprobă conferirea titlului de membru fondator, membru de onoare, la propunerea Biroului executiv;

o) aprobă afilierea OAMGMAMR la organizaţiile internaţionale profesionale ale asistenţilor medicali şi moaşelor, precum şi cotele de contribuţie la acestea;

p) aprobă aplicarea de sancţiuni, la propunerea Biroului executiv, pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce decurg din exercitarea funcţiilor elective;

r) stabileşte indemnizaţia membrilor Biroului executiv şi cuantumul indemnizaţiei de şedinţă a membrilor Consiliului naţional;

s) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

ART. 27
Activitatea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este coordonată între sesiunile Consiliului naţional de Biroul executiv.

ART. 28
Biroul executiv al Consiliului naţional este alcătuit din preşedinte, preşedintele de onoare, 4 vicepreşedinţi şi un secretar naţional, aleşi prin vot secret de membrii Consiliului naţional din rândul acestora.

ART. 29
Biroul executiv are următoarele atribuţii:
a) asigură coordonarea şi conducerea activităţii curente a OAMGMAMR între sesiunile Consiliului naţional;

b) convoacă Adunarea generală naţională a OAMGMAMR şi Consiliul naţional în şedinţe ordinare şi extraordinare;

c) organizează şedinţele Adunării generale naţionale, ale Consiliului naţional, propune ordinea de zi şi se asigură de consemnarea celor dezbătute;

d) elaborează Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, moaşei şi asistentului medical, Statutul şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale OAMGMAMR, pe care le supune aprobării Adunării generale naţionale;

e) elaborează şi propune spre aprobare Consiliului naţional proiecte de modificare a actelor statutare, în conformitate cu realităţile legislative;

f) elaborează Regulamentul electoral, pe care îl propune spre aprobare Consiliului naţional al OAMGMAMR;

g) elaborează Regulamentul de funcţionare şi organizare al Comisiei naţionale de control financiar, pe care îl supune aprobării Consiliului naţional;
h) elaborează organigrama departamentelor/compartimentelor profesionale, comisiilor de specialitate din structura OAMGMAMR şi aprobă regulamentul de funcţionare al fiecărei structuri interne;

i) analizează cererile, petiţiile şi reclamaţiile membrilor OAMGMAMR nesoluţionate la nivelul filialei judeţene, pe care le soluţionează sau dispune soluţionarea lor;

j) organizează şi coordonează educaţia medicală continuă;

k) elaborează metodologia şi tematica concursurilor şi examenelor, elaborează criteriile şi standardele de dotare a cabinetelor de practică independentă, precum şi celelalte acte normative incidente;

l) analizează raportul anual de activitate şi gestiune înaintat de filialele judeţene;

m) efectuează în fiecare an controlul administrativ la filialele judeţene şi prezintă Consiliului naţional concluziile şi propunerile de îmbunătăţire a activităţii;

n) acceptă donaţiile, legatele şi sponsorizările făcute filialelor teritoriale;

o) gestionează eventualele conflicte ivite între membri şi filiale sau între filiale;

p) răspunde la petiţiile, cererile adresate de membrii organizaţiei sau de alte persoane în termen de 30 de zile;

q) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului naţional şi exercită orice alte atribuţii stabilite de acesta;

r) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

ART. 30
(1) Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este ales de membrii Consiliului naţional, prin vot secret.

(2) Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are următoarele atribuţii:

a) asigură conducerea şi coordonarea întregii activităţi a OAMGMAMR;

b) reprezintă OAMGMAMR în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate, cu mass-media, cu alte persoane fizice sau juridice;

c) primeşte şi repartizează departamentelor de specialitate, compartimentelor, celorlalte structuri ale organizaţiei teritoriale cererile, petiţiile, adresele şi se asigură de soluţionarea acestora;

d) semnează rapoartele, recomandările, precum şi celelalte acte ale OAMGMAMR care se pot emite numai cu acordul său;

e) aprobă angajarea, promovarea şi eliberarea din funcţie a personalului executiv, acordă gradaţii, salarii de merit şi alte drepturi, potrivit dispoziţiilor legale;

f) stabileşte atribuţiile personalului din cadrul departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate şi ale personalului executiv;

g) exercită autoritatea disciplinară asupra personalului executiv, în condiţiile legii;

h) exercită atribuţiile ordonatorului principal de credite;

i) aprobă programele de efectuare a concediilor anuale de odihnă;

j) conduce lucrările Adunării generale naţionale, ale Consiliului naţional şi ale Biroului executiv;

k) aprobă angajarea şi efectuarea de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii OAMGMAMR, în limita cadrului legal;

l) încheie acte juridice în numele OAMGMAMR, cu aprobarea celorlalţi membri ai Biroului executiv;

m) deleagă atribuţii membrilor Biroului executiv;

n) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

ART. 31
Vicepreşedinţii Biroului executiv au următoarele atribuţii:

a) coordonează activitatea departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate aflate sub autoritatea lor;

b) întocmesc, la sfârşitul fiecărui an sau la cererea preşedintelui, o informare privind activitatea departamentelor şi compartimentelor aflate sub autoritatea lor;

c) efectuează verificări periodice administrativ-organizatorice la nivelul filialelor judeţene şi întocmesc un raport cu privire la rezultatele constatate, pe care îl prezintă Biroului executiv;

d) exercită orice alte atribuţii date de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în condiţiile legii.

ART. 32
Secretarul naţional are următoarele atribuţii:

a) îndrumă şi coordonează activitatea secretariatului şi a serviciilor aflate în subordine;

b) organizează activitatea de întreţinere, de dotare şi stabileşte măsuri pentru paza sediului OAMGMAMR, prin structurile de resort;

c) ia măsuri pentru efectuarea inventarierii anuale a tuturor bunurilor din patrimoniul OAMGMAMR şi prezintă Biroului executiv un raport asupra acestui inventar;

d) organizează activitatea pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi activitatea de protecţie a muncii;

e) păstrează registrele de procese-verbale ale Adunării generale naţionale, Consiliului naţional, precum şi ale Biroului executiv;

f) exercită orice alte atribuţii date de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în condiţiile legii.

ART. 33
Preşedintele de onoare are următoarele atribuţii:

a) participă alături de preşedinte la conducerea şi coordonarea întregii activităţi a OAMGMAMR;

b) participă alături de preşedinte la conducerea lucrărilor Adunării generale naţionale, ale Consiliului naţional şi ale Biroului executiv;

c) participă la deciziile privind strategia, direcţiile de acţiune şi obiectivele OAMGMAMR;

d) reprezintă OAMGMAMR în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate, cu mass-media, cu alte persoane fizice sau juridice;

e) acţionează în vederea promovării intereselor profesionale ale membrilor OAMGMAMR.

ART. 34
Reprezentantul autorităţii statului îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008.
(HOTĂRÂRE Nr. 1 din 10 februarie 2009 privind adoptarea Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 120 din 26 februarie 2009)

COLECȚIA INFO NURSING

UTILE

CONTACT

OAMGMAMR Filiala Iași

Str. Morilor, nr. 22, Iași
Cod poștal: 700011
ROMÂNIA

TELEFON

0756087294

EMAIL

secretariat@oammr-iasi.ro