Ministerul Sănătăţii a publicat, astăzi, lista cu candidaţii declaraţi admişi în centrele universitare în care va avea loc examenul pentru obţinerea celei de-a doua specializări.
În centrul universitar Iaşi, au fost admise toate cele 90 de dosare depuse la filiala OAMGMAMR.
Cei 36 de candidaţi înscrişi pentru specializarea Laborator vor susţine proba practică pe 15 octombrie, începând cu ora 14.00, la sediul Disciplinei de Biochimie.
Alţi 20 de asistenţi medicali s-au înscris la specializarea Balneofizioterapie. Proba practică este programată pe 17 octombrie, de la ora 9.00, în Amfiteatrul Spitalului Clinic CF Iaşi.
Candidaţii de la specializarea Radiologie, în număr de 34, vor susţine proba practică pe 12 octombrie, de la ora 9.00, la sediul Disciplinei de Imagistică medicală, iar cei declaraţi admişi – examenul test grilă pe 19 octombrie.
Amintim că pentru a obţine calificativul „PROMOVAT”, candidaţii trebuie să obţină la fiecare probă de evaluare minimum nota 6,00.