Cea de-a XIII-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are loc, în acest an, la Craiova.
Evenimentul se desfăşoară în perioada 22-25 septembrie 2015 şi are ca temă „Dezvoltarea profesiei, siguranţa pacientului şi eficienţă în alocarea resurselor, repere fundamentale ale performanţei profesionale”. Locul desfăşurării conferinţei şi taxa de participare nu au fost precizate până acum.
Membrii OAMGMAMR care doresc să participe cu lucrări pot trimite rezumatele în format electronic la adresa oamgmamr.conferinta@yahoo.com. Rezumatele pot fi trimise în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2015 şi vor fi acceptate pentru înregistrare numai dacă sunt expediate de unul dintre autori (recomandat autorul principal).
„Este o temă care invită la analiză, unde ne aflăm ca profesionişti şi ca organizaţie pe traseul spre excelenţă pe care ni l-am asumat, este o temă care provoacă la explorare a noi direcţii de acţiune în efortul continuu de asigurare a calităţii serviciilor de îngrijiri şi a siguranţei pacienţilor. Nu în ultimul rând este o temă care invită la reflecţie individuală privind valorile fundamentale şi crezul profesional care ne definesc pe fiecare”, precizează OAMGMAMR.
Vom reveni cu alte noutăţi imediat ce le vom avea.