La examenul de grad principal se pot înscrie candidații care îndeplinesc cumulativ următoarele CONDIȚII:
a) sunt titulari ai certificatului de absolvire eliberat de Ministerul Sănătății sau sunt absolvenți cu diplomă/certificat de absolvire/licență sau document echivalent cel puțin a uneia dintre următoarele categorii de instituții de învățământ: liceu sanitar; scoală postliceală sanitară; colegiu medical universitar; facultate de medicină/de asistență medicală/de moașe;
b) fac dovada unei experiențe profesionale cumulate de minimum 5 ani în specialitatea în care au obținut titlul de calificare, dobândită în condițiile legii până la data susținerii examenului;
Prin experiență profesională se înțelege exercitarea efectivă, în regim salarial/independent, a activităților profesionale cu normă întreagă sau echivalent de fracții de normă şi cu respectarea celorlalte condiții de exercitare prevăzute de lege pentru profesia în cauză (certificat de membru, aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei etc.).
c) au achitat suma de participare la examen. (Cuantumul sumei de participare la examen este de 150 lei/participant. Suma de participare se va plăti în contul RO09BACX0000001219143006, deschis la UniCredit Bank Iași. Pe documentul de plată plătitorul va menționa „Suma de participare examen grad principal-2025”)
RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA DOCUMENTELE CE ATESTĂ EXPERIENȚA PROFESIONALĂ ÎN SPECIALITATE PENTRU EXAMENUL DE GRAD PRINCIPAL
– Adeverința, semnată și ştampilată de reprezentantul angajatorului, trebuie să ateste experiența profesională de minim 5 ani cumulată de concurent și să conțină conțină următoarele mențiuni: funcția și specialitatea (de exemplu, asistent medical generalist sau asistent medical de farmacie etc.), tipul de normă de muncă (8 ore – normă întreagă sau 4 ore – jumătate de normă etc.) și experiența profesională dobândită în specialitate. Se vor menționa, de asemenea, perioadele de suspendare ale contractului individual de muncă, respectiv perioadele în care nu s-a exercitat profesia motivat de concediu pentru îngrijirea copilului, concediu fără salariu etc.
– Asistenții medicali/moașele care la data susținerii examenului de grad principal exercită profesia în sector privat vor atașa adeverinței ce atestă experiența profesională un Raport per salariat din Revisal, semnat și ștampilat de reprezentantul angajatorului.
– În situația în care angajatorul nu poate elibera adeverința, întrucât a intrat în procedură de lichidare, desființare sau nu mai funcționează, adeverința se poate solicita de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași. Recomandăm să solicitați din timp documentul de la ITM, deoarece documentul NU se eliberează pe loc.
– Recomandăm ca între data emiterii adeverinței ce atestă experiența profesională și data ultimei zile de înscriere să nu fie mai mult de 30 de zile lucrătoare, cu excepția adeverințelor emise de ITM.
– Dacă exercitarea profesiei s-a făcut în regim de voluntariat se va lua în calcul la stabilirea experienței profesionale prevăzute o perioadă de maximum 12 luni, dacă candidații au desfășurat activitate pe baza unui contract de voluntariat încheiat conform legii, cu normă întreagă sau fracție de normă, în domeniul titlului de calificare și al studiilor absolvite, într-o unitate sanitară de profil autorizată, conform specializării și cu respectarea celorlalte condiții de exercitare prevăzute de lege pentru profesia în cauză. Concurenții care au desfășurat activități de voluntariat conform Legii nr.78/2014, vor face dovada experienței profesionale prin contractul de voluntariat și certificatul de voluntariat, documente emise de organizația gazdă. Legea 78/2014 ce recunoaște voluntariatul ca experiență profesională a intrat în vigoare începând cu data de 26 iulie 2014.
– Dacă examenul de grad principal se susține în specialitatea dobândită prin programele de pregătire pentru obținerea specializărilor ori prin programele de pregătire în vederea reconversiei profesionale, candidații pot participa dacă fac dovada încadrării, în condițiile legii, în funcția de asistent medical cu normă întreagă sau echivalent parțial, pe o perioadă cumulată de minimum 5 ani anteriori datei de susținere a examenului în structura sanitară corespunzătoare specialității respective, după cum urmează: servicii de radiologie-imagistică medicală, de laborator, de balneofizioterapie, de nutriție și dietetică, de igienă și sănătate publică, de farmacie.
– Candidații care au dobândit experiență profesională în străinătate, fac dovada acestei experiențe cu copii legalizate şi traduceri legalizate ale documentelor emise de autoritatea competentă din care să rezulte perioadele de exercitare efectivă și legală a profesiei și înregistrarea în organismul profesional al statului în care s-a exercitat profesia.





