Comunicarea cu pacientul – semnificaţii etice, spirituale şi legale” – UPDATE

UPDATE 7 iulie, ora 14.43: Conferinţa Naţională „Comunicarea cu pacientul – semnificaţii etice, spirituale şi legale” este creditată cu 12 credite EMC.

Ştirea iniţială:

Asistenţii medicali din gastroenterologie şi hepatologie îşi dau întâlnire la Iaşi.

Capitala Moldovei găzduieşte, în perioada 10-12 iulie 2014, Conferinţa Naţională „Comunicarea cu pacientul – semnificaţii etice, spirituale şi legale”. Lucrările se desfăşoară la Hotel „Internaţional” şi sunt aşteptaţi să participe peste 100 de asistenţi medicali din judeţele Botoşani, Suceava, Bacău, Galaţi şi Brăila.

Coordonatorii secţiunii „Asistenţi medicali” sunt Dana Mihnea şi Sidela Leca, de la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi.

„Firul roşu al conferinţei este comunicarea între asistent medical şi pacient, între asistent medical şi aparţinători. Sunt programate, de asemenea, prezentări despre hepatita virală B şi C, dilemele juridice în comunicarea cu pacientul, particularităţile bolilor inflamatorii, pancreatita acută şi cronică şi multe altele de specialitate. Prezentările sunt făcute atât de medici, cât şi de asistenţi medicali. Conferinţa evidenţiază rolul comunicării cu pacientul al asistentului medical, ca parte a echipei de îngrijiri. Suntem onoraţi de prezenţa unor recunoscuţi specialişti în gastroenterologie şi hepatologie. Se va face şi o simulare de malpraxis pe un caz clinic”, a declarat Dana Mihnea, asistent-şef al Laboratorului de Endoscopie Diagnostică şi Terapeutică şi Explorări Funcţionale din cadrul IGH.

Conferinţa are loc în cadrul Şcolii de vară de gastroenterologie, organizată de Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie. Taxa de participare este de 20 de lei. Înscrierile se fac la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi (Dana Mihnea sau Sidela Leca) sau la secretariatul tehnic de la Hotel Internaţional (Palas Mall).

Distribuie articolul: