Procedură, documente și scutirea de cotizație
Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) pot beneficia de suspendarea calității de membru OAMGMAMR, inclusiv în perioada concediului de maternitate, ceea ce îi scutește de plata cotizației.
Pentru a solicita suspendarea calității de membru OAMGMAMR, depuneți dosarul fizic complet la sediul OAMGMAMR Iași, str. Morilor nr. 22 înainte ca suspendarea să intre în vigoare, deoarece aceasta nu operează retroactiv.
Documente necesare pentru suspendare
- Cererea de suspendare (format PDF), datată și semnată. Vezi exemplu de completare.
- Declarație pe proprie răspundere (format PDF) – în cazul lipsei locului de muncă în domeniu sau exercitării unei alte profesii;
- Certificatul de membru în original;
- Certificatele medicale prenatale, după caz;
- Decizia de la angajator privind suspendarea contractului de muncă, specificând perioada;
- Cartea de identitate. Includeți documentul PDF generat prin aplicația RO CEI Reader a MAI, dacă aveți carte electronică de identitate.
Important!
- Dosarele incomplete nu sunt acceptate.
- Suspendarea se poate efectua doar dacă aveți cotizația la zi.
Dacă sunteți suspendat/ă și doriți prelungirea
- Cererea completată;
- Decizia de prelungire emisă de angajator;
- Copia cărții de identitate.
Pe durata suspendării
- NU aveți dreptul de a profesa pe teritoriul României;
- NU aveți obligația de plată a cotizației;
- NU aveți obligația de realizare a creditelor EMC, dacă sunteți angajat.
Aveți dreptul să reveniți oricând asupra deciziei de suspendare. Informați-vă despre Întreruperea suspendării din calitatea de membru.
Contact
E-mail: suspendare@oammr-iasi.ro
Telefon: +40 742 487 802