IAŞI:. Cursuri online gratuite
- Manifestări EMC, Toate știrile
- noiembrie 14, 2018
Cursurile de resuscitare și cele în specialitatea profesiei nu mai sunt obligatorii.
Afla mai multeDe la 1 ianuarie 2008, în Programul Național de Educație Medicală Continuă a asistenților medicali vor interveni modificări. Consiliul Național al Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România a hotărât, recent, ca membrii OAMMR să facă, obligatoriu, un curs de specialitate pe an. „Așa este în Uniunea Europeană și vom avea grijă să organizăm cursuri
Afla mai multePledarea în fața unei morți demne a condus în Anglia la o decizie, pe cât se pare, mai apropiată de etica unei morți care să nu fie private de o anumită vrednicie. În acest sens, „British Medical Association” (BMA), împreună cu „Royal College of Nursing” și cu „Resuscitation Council”, au elaborat un nou cod de
Afla mai multeConferința Națională ediția a III-a 2007 a fost marcată de un eveniment tragic, moartea unui coleg, asistent medical, pe data de 2 octombrie, în hotelul din Gura Humorului în care au fost cazați participanții la conferință. Colegul se numea Biro Cezar, lucra ca asistent medical la Spitalul Penitenciar Rahova, era căsătorit și tată a unui
Afla mai multeÎn conformitate cu noile directive ale Comitetului Internațional de Resuscitare, în acest an, manevrele de reanimare a pacienților aflați în stop cardio-respirator au fost modificate. Noul protocol a fost adoptat în luna decembrie 2005 și va fi rediscutat în cursul zilei de marți, în cadrul Consiliului European de Resuscitare, organizat la Bruxelles. La acesta, va
Afla mai multeÎn jurnalul internațional „Resuscitation” s-au publicat ieri noile ghiduri referitoare la resuscitarea cardio-pulmonară, informează Consiliul European de Resuscitare (ERC), care sunt recomandate întregului personal medical și nu numai, capitolul „basic life support” conținând informații utile și pentru persoane laice. Recomandările se bazează pe un studiu aprofundat al resuscitării realizat în ultimii doi ani de către
Afla mai multe