Poveștile din domeniul medical în focus prin Programul de Medicină Narativă

Poveștile din domeniul medical în focus prin Programul de Medicină Narativă

De la finalul lunii august 2020, OAMGMAMR Iași organizează o dată la 3 săptămâni o întrevedere online, sub denumirea de Medicină Narativă, în care personalul medical este invitat să aducă în prim plan povești din activitatea lor profesională. A recunoaște rolul poveștii în medicină a dobândit tot mai mult teren odată cu preocupările Ritei Charon

De la finalul lunii august 2020, OAMGMAMR Iași organizează o dată la 3 săptămâni o întrevedere online, sub denumirea de Medicină Narativă, în care personalul medical este invitat să aducă în prim plan povești din activitatea lor profesională.

A recunoaște rolul poveștii în medicină a dobândit tot mai mult teren odată cu preocupările Ritei Charon (2006) asupra nevoii de „reumanizare a medicinei”. Evoluția spectaculoasă a medicinei ca știință a adus cu sine noțiunea de obiectivitate, care pare să fi crescut foarte mult distanța dintre profesioniștii domeniului și pacienți. (Charon, 2006).

Medicina narativă a adus cu sine trei aspecte importante: atenția din perspectiva ascultării dedicate pe care un ascultător o poare oferi, reprezentarea legată de puterea imaginii „altuia”, dând formă a ceea ce este vehiculat între ascultător și povestitor și afilierea, ca valoare a parteneriatului rezultat din interacțiunea narativă (Charon & al., 2017).
Programul de Medicină Narativă de la Columbia University (SUA) a evoluat în timp, însă indiferent de forma sa a rămas fidel unor principii de bază pe care Charon & al. (2017) le rezumă la:

-intersubiectivitate;
-personalitate;
-acțiuni în sprijinul dreptății;
-lectură atentă și creativitate.

Plecând de la același principii, Programul de Medicină Narativă de la Iași se orientează către poveștile semnificative pe care profesioniștii din domeniul medical le întâlnesc în practica lor profesională, creând punți de legătură între valorile pe care aceștia le descoperă prin poveștile împărtășite.

Experiența celor de la Columbia University a dovedit importanța scrierii și a ascultării atente în viața profesională în interacțiunea cu pacienții și colegii de muncă, explicarea sinelui devenind dintr-un act „autonom”, care se referă la trăirea izolată a unor experiențe profesionale, unul „relațional realizat prin contactul experiențial și creator cu poveștile altora”, în sensul de „îmbogățire a poveștii” prin conexiunile care se creează între valorile povestitorilor și ascultătorilor – un fel de a ține de mână colegul în experiența lui și a fi ținut de mână de el în experiența ta.

Plecând de la ideea de a nu fi singur într-o lume medicală tot mai provocată de scenarii care nu au fost anticipate de dorința de a deveni un bun profesionist în domeniul medical, Programul de Medicină Narativă vă invită să fiți parte dintr-o comunitate a asistenților medicali care merită să își reafirme vocea, dincolo de emoțiile provocate de întâlnirea cu suferința și de profesionalismul la care ne obligă fiecare clipă petrecută în fața pacientului.

Vă invităm să urmăriți anunțurile noastre și să participați la următoarele întâlniri care se vor desfășura online pe platforma Zoom! Vă așteptăm cu drag!

  • O zi obișnuită la lucru

    O zi obișnuită la lucru

    • aprilie 12, 2021

    Cuvinte cheie: rezistență, luciditate, prezență, echipă, viață mai bună Întâlnirea din cadrul programului de medicină narativă din 26 martie 2021 a adus în prim plan o zi obișnuită de lucru din viața unui asistent medical care lucrează în domeniul îngrijirilor la domiciliu. Nu știu cât de mult timp avem să ne gândim la experiențele colegilor

    Afla mai multe
  • Asistența medicală ca vocație – o întâlnire inspirată de textul Ionelei Bolog, asistent medical la un spital din Bistrița Năsăud

    Asistența medicală ca vocație – o întâlnire inspirată de textul Ionelei Bolog, asistent medical la un spital din Bistrița Năsăud

    • aprilie 2, 2021

    Cuvinte cheie ale întâlnirii: umanitate, empatie, prezență, onestitate, echitate, spirit ludic Plecând de la un fragment dintr-un text scris de colega noastră Ionela Bolog pe pagina personală de Facebook, asistent medical la un spital din Bistrița Năsăud, în care împărtășea experiența ei profesională de peste 20 de ani, conversația noastră a evidențiat necesitatea de a

    Afla mai multe
OAMGMAMR-IASI
ADMINISTRATOR
PROFILE