IAȘI:. SMURD, ultimul drum: victimele accidentului de elicopter au fost înmormântate

Sute de persoane le-au condus, astăzi, pe ultimul drum pe cele două cadre medicale care și-au pierdut viața luni, 9 ianuarie, în urma prăbușirii elicopterului SMURD: medicul Liliana Aurora Puiu și asistentul medical Mioara-Minodora Haută. Ora 10.00: În Biserica „Sf. Spiridon”, Liliana și Mioara sunt așezate una lângă alta. Nedespărțite, fac echipă și acum. Familiile

Sute de persoane le-au condus, astăzi, pe ultimul drum pe cele două cadre medicale care și-au pierdut viața luni, 9 ianuarie, în urma prăbușirii elicopterului SMURD: medicul Liliana Aurora Puiu și asistentul medical Mioara-Minodora Haută.

Ora 10.00: În Biserica „Sf. Spiridon”, Liliana și Mioara sunt așezate una lângă alta. Nedespărțite, fac echipă și acum. Familiile își veghează morții. Nu plânge nimeni. Durerea le-a luat până și această putere, lăsând loc încremenirii. Din când în când, câte o lacrimă mai curge pe obrajii rudelor. Oamenii trec pe la sicrie, aprind lumânări, își iau rămas bun pentru totdeauna, se roagă pentru iertarea tinerelor dispărute. Medici și asistenți în uniforme SMURD stau de gardă lângă cele două colege, fără să mai simtă oboseala acumulată în ultimele trei zile. Portretele celor doi piloți sunt și ele lângă sicrie.

Ora 10.15: Ziariștii s-au adunat la spital. Ieri au depus o coroană de flori, iar acum vor participa la slujba de înmormântare. Din banii rămași de la coroană cumpără trandafiri și lumânări. Pe chipurile lor se citește tristețea. Câteva ambulanțe cu numere de înmatriculare din alte județe intră în curtea spitalului, cu sirenele în funcțiune: un ultim omagiu pentru echipa medicală dispărută. O „armată” SMURD își face apariția: sunt colegii de la UPU și din țară. Toți le fac loc cu respect, iar medicii și asistenții înaintează până în apropierea sicrielor.

Ora 10.30: Slujba începe. Biserica este plină până la refuz. Sunt prezenți prefectul Radu Prisăcaru, primarul Gheorghe Nichita, președintele CJ Lucian Flaișer și vicepreședintele Lucian Profir, dr. Diana Cimpoeșu, șeful SMURD Iași, dr. Mihnea Hurmuzache, directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, personal medical. Cei care nu au mai prins un loc înăuntru asistă de afară. Este frig, dar doresc să participe cu orice preț. Operatorii TV și fotoreporterii caută să imortalizeze toate detaliile.

„Odihnește, Doamne, sufletele adormiților robilor tăi!”, rostesc preoții. Oamenii își fac cruce, cutremurați. Medici și asistenți încep să plângă. Se susțin unii pe alții în greaua încercare. Asistenta Alina Cojocaru privește sicriul doctoritei Puiu, iar lacrimile îi curg continuu. În apropiere, un coleg încearcă să se abțină, dar șocul este prea mare. Plânsul îi năpădește pe cei mai mulți. Un medic face eforturi disperate să nu plângă. Nu se mai face deosebire între Iași și țară. Uniformele SMURD plâng sau sunt încremenite de durere.

Ora 11.20: În fața tuturor apare Înalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care se roagă pentru iertarea păcatelor săvârșite cu voie sau fără de voie și pentru primirea Lilianei și Mioarei în rândul celor drepți. Toți îngenunchează și se închină. În cuvântul rostit cu acest prilej, el arată că atât cadrele medicale, cât și piloții sunt un exemplu pentru toți, deoarece și-au riscat viața zi de zi salvarea de vieți omenești.

„Aflați în slujba aproapelui, a omului bolnav, salvatori a sute de vieți, acești frați ai nostri au murit la datorie, fiind mereu pregățiti să răspundă oricărui apel disperat, să aducă alinare și speranță oamenilor încercați de boală și suferință. Mișiunea lor a fost întotdeauna dificilă și riscantă. Era, însă, apreciată umanim. Se bucurau de recunoștința oamenilor pe care i-au salvat, de respectul colegilor și al tuturor celor care au aflat de lucrarea lor nobilă”, spune ÎPS Daniel.

Înaltul arhiereu dorește să sublinieze însă și alt aspect: „Pe lângă profesiunea de așistentă medicală, împlinită cu responsabilitate și dăruire, Mioara-Minodora Haută a lăudat ani la rând, prin cântare și rugăciune curată, pe Dumnezeu Cel în Treime slăvit, făcând parte din corala Catedralei mitropolitane din Iași”.

Sacrificiul făcut de medicul Liliana Aurora Puiu și asistentul medical Mioara Minodora Haută nu este în zadar. În aceste momente însă, singurul lucru pe care îl mai putem face noi este să ne rugăm pentru odihna sufletelor lor. „Ei toți rămân astfel un exemplu pentru tineri, în special, dar și pentru noi toți, prin modul în care au înțeles că viețuirea în Hristos trebuie însoțită de dăruirea de sine, de slujirea aproapelui și de dragostea față de Biserica Sa. Prin dăruirea lor sinceră și prin această înțelegere matură a urmării credinței, în ciuda tragicului lor accident, ei vor rămane în inimile noastre ca o candelă mereu aprinsă care arată calea dreptei credințe. În aceste momente de durere și de grea încercare, rugăciunea pentru ei și pomenirea lor cu recunoștință rămâne legătura de iubire mai tare decât moartea și mângâiere pentru suflet”, adaugă ÎPS Daniel, după care adresează cuvinte de mângâiere familiilor indurate, spunând că „rugăm pe Bunul Dumnezeu să le ierte orice au greșit cu lucrul, cu cuvântul și cu gândul, să socotească dreptate faptele lor cele vrednice și să odihnească pururea sufletele lor în lumina Feței Sale. Veșnica lor pomenire din neam în neam!”.

Ora 11.35: Este timpul mesajelor de solidaritate și încurajare. Dr. Mihnea Hurmuzache, directorul DSP Iași, își exprimă regretul pentru cumplitul accident: „Sunt momente în viață când totul este atât de trist, încât nu poate fi exprimat în cuvinte. Aici sunt eroii noștri, vor fi, vor rămâne pentru noi întotdeauna. Nu trebuie să-i uităm niciodată și, poate, prin jertfa lor vom fi și noi mai buni de aici incolo”. El adaugă mesajul ministrului sănătății, Eugen Nicolăescu, în care se exprimă „regretele pentru pierderea suferită” și se adresează „sincere condoleante celor două familii îndurerate, fiind alături de ele și de echipa SMURD Iași”.

Urmează mesajul părinților celor care au decedat în 2003, în urma prăbușirii, la Cluj, a unui elicopter SMURD Târgu Mureș. „Strâmtoarea soartei ne face ca noi, cei care acum trei ani, eram exact în aceeași situație ca dumneavoastră acum. Vă dorim să aveți alinare în suflet, multă putere, sănătate și încredere în Bunul Dumnezeu. Nu se poate să uiți această imensă pierdere – copiii. Noi știm că acest lucru este imposibil. În fiecare zi doare și mai tare. Vă marturisim sincer că nu prea reușim să ne obișnuim cu pierderea copiilor noștri dragi și trebuie să învățati să trăiți cu această povară. În fiecare zi Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea putere să suportăm și să înțelegem de ce al meu, de ce al nostru, de ce nu altul? Pentru colegii copiilor noștri de la SMURD Iași, le dorim sa aibă tăria de a merge mai departe, orice s-ar întampla, pentru că ei au ales acest drum și trebuie să meargă înainte și cu prețul vietii, cu credință în Dumnezeu care vă încearcă”, spune mesajul prezentat de asistenta șefă a SMURD Târgu Mureș, Hajnal Vass.

Este rândul doctoriței Diana Cimpoeșu să vorbească. Are lacrimi în ochi și face eforturi vizibile să nu plângă. Își adună puterile și amintește că „în urmă cu o lună, în 9 decembrie, toți sărbătoream fericiți 5 ani de la înființarea Unității de Primire Urgențe a Spitalului Clinic „Sf. Spiridon”. În 9 ianuarie 2006, am trăit cea mai cumplită zi din existența noastră. Lala, Mioara, Mișu și Tomiță se ridicau în înălțimea cerului, iar Dumnezeu a hotărât să-i pastreze acolo pentru totdeauna. Ne-au rămas doar durerea și lacrimile”. Când vine momentul să vorbească despre Lala și Mioara, lacrimile o opresc. Cu eforturi mari, arată că cele două colege au dorit în fiecare clipă să zboare în misiunile SMURD. „Au fost fericite pentru fiecare caz salvat în acest fel, au fost personalități hotărâte și drepte, tenace și curajoase, camarazi de nădejde și oameni importanți în echipa SMURD Iași. Ele vor fi mereu de gardă cu SMURD Iași și ne vor ajuta să mergem împreună mai departe. Au zburat spre cer alături de colegii noștri pe care îi plângem astăzi și au rămas mai aproape de cer, în dorința de bine, de a salva viața semenilor lor și a împlinirii datoriei de profesionist și de om. Nu-i vom uita niciodată și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!”, încheie dr. Diana Cimpoeșu.

Prezent la slujba de înmormântare, primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, oferă distincții post mortem Lilianei Puiu și Mioarei Haută. „Conducem pe ultimul drum două suflete neprihănite astăzi, exemple de sacrificiu, de dăruire profesională, de dorința de a salva viața oamenilor, de a fi apropiate oamenilor. Pentru aceste lucruri, primăria municipiului Iași le acordă diploma de onoare cu medalia „Pro Amicitia, Pro Fidelitate”, medalia de argint, pentru fidelitatea vis-a-vis de meseria lor, amiciția pentru ieșeni și pentru Iași. Dumnezeu să le odihnească în pace!”, încheie primarul Gheorghe Nichita.

Ora 11.50: Este momentul despărțirii. Prima va pleca, spre Cimitirul „Eternitatea”, Liliana Puiu. Rând pe rând, colegii de la UPU „Sf. Spiridon”, din spital, unitățile SMURD Târgu Mureș, Cluj, București, serviciile de Ambulanță din Moldova vin să-și ia rămas bun pentru totdeauna. Cei din UPU „Sf. Spiridon” plâng în hohote.

Ora 12.10: Se fac ultimele pregătiri pentru plecarea cortegiului funerar. Afară, lângă biserică, oamenii se închină, iar preoții continuă slujba de înmormântare. Şase ambulanțe au girofarurile în funcțiune, iar uniformele SMURD sunt aliniate lângă mașini. Sicriul doctoriței Puiu este scos de medici și asistenți SMURD Iași. Familia plânge.

Ora 12.15: Circulația pe Bulevardul Independenței este oprită. O mașină a Poliției Rutiere deschide calea convoiului funerar care se îndreaptă spre Cimitirul „Eternitatea”, în sunetul sirenelor de ambulanță. Din convoi fac parte și două autobuze RATP și un microbuz, toate puse la dispoziție de municipalitate. Mașinile care vin din sens opus aprind luminile. Toţi şoferii ştiu despre ce este vorba.

Ora 13.15: Slujba de înmormântare a Lilianei Puiu s-a terminat. Colegilor nu le vine să creadă. Lacrimile îi doboară pe cei mai mulți. „Nu am avut niciodată o echipă așa de unită ca la SMURD și nici nu cred că o să mai fie”, spune Alina Cojocaru. Pe toți îi așteaptă, însă, încă o încercare: înmormântarea Mioarei. Cu toții, urcă în ambulanțe, mașini particulare, taxiuri, pentru a o însoți și pe Mioara pe ultimul drum.

Ora 14.00: Sicriul Mioarei este scos din biserică de uniforme SMURD și așezat în mașina funerară. „Mamă, unde pleci, mamă?”, se aude vocea disperată a celei ce i-a dat viață asistentei medicale Mioara Haută. Nu are însă de ales. Nu poate lupta cu Destinul.

Ora 13.40: Convoiul funerar pornește pentru a doua oară. Sirenele ambulanțelor urlă din nou, anunțând ieșenilor marea jale și durerea celor din SMURD. Mioara se îndreaptă spre Cimitirul „Buna Vestire”, locul unde se va odihni până la Înviere.

Ora 15.00: Colegii Mioarei și oamenii aruncă bulgări de pământ peste sicriu. Își fac cruce apoi, în tăcere, se îndreaptă spre case. Reporterii TV iau interviuri colegilor din alte unități SMURD. Asistenta șefă de la Târgu Mureș, Hajnal Vass, vorbește despre Mioara. Este tristă. Reporterii mulțumesc și pleacă.

Şi la București, sute de colegi și prieteni au fost alături de familiile îndoliate, la înmormântarea pilotului și copilotului elicopterului prăbușit la Iași. Mihai Valentin Stănescu și Augustin Toma au fost înmormântați astăzi la Cimitirul Militar „Ghencea III”. Slujba de înmormântare a fost oficiată la biserica cimitirului de un sobor de preoți militari.

„A fost un moment de pioșenie, un moment de durere, atât din partea noastră, a militarilor, cât și din partea familiilor și ai celor de la SMURD, având în vedere că erau o familie, erau o echipă, Ministerul de Interne și SMURD, iar durerea era mare atât din partea familiei cât și din partea celorlalți. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să îi așeze în locașurile drepților, iar cei care au fost prezenți să le aducă un pios moment de reculegere, ori de câte ori au drum spre Cimitirul Ghencea III, să le aducă o floare și o lumânare și să nu uite că acei doi piloți și acele două doamne doctor, care au decedat la Iași, au ajutat zeci de vieti omenești de-a lungul carierei lor”, a spus, la Radio Trinitas, Iulian Iliescu, preot misionar.

La onorurile militare și slujba ținută în memoria celor doi piloți a participat și ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga. După încheierea ceremonialului militar și religios, senatorul de Iași Dan Cârlan a înmânat membrilor familiilor îndoliate placheta omagială „Pro Amicitia, Pro Fidelitate”. Placheta, din argint masiv, în greutate de aproximativ 40 de grame, este cea mai înaltă distincție pe care o comunitate o poate acorda unei persoane.

Totul s-a terminat. A rămas doar amintirea…

DUMNEZEU SÃ-I ODIHNEASCÃ!