Peste 400 de asistenți medicali au participat, astăzi, la simpozionul „Asistentul medical în context european”. Organizată de filiala Iași a Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România, manifestarea a fost găzduită de Amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”. Zeci de asistenți medicali au luat cu asalt secretariatul tehnic cu o oră înainte
Peste 400 de asistenți medicali au participat, astăzi, la simpozionul „Asistentul medical în context european”.
Organizată de filiala Iași a Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România, manifestarea a fost găzduită de Amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”. Zeci de asistenți medicali au luat cu asalt secretariatul tehnic cu o oră înainte de începerea lucrărilor, iar la ora începerii simpozionului amfiteatrul era arhiplin și înscrierile continuau.
„Nu ne-am așteptat la un număr așa mare de participanți. Noi am mizat pe participarea colegilor din Iași, dar dacă au venit și din alte județe înseamnă că manifestarea organizată de noi i-a interesat. Pe de altă parte, prezența masivă la simpozion înseamnă că asistenții medicali încep să conștientizeze ce înseamnă educația medicală continuă și importanța acesteia în profesia lor”, a declarat Maria Bolotă, vicepreședinte al OAMMR Iași.
„Scopul întâlnirii a fost completarea de către colegii noștri asistenți de farmacie și nu numai, a numărului de credite necesar pentru reavizarea autorizațiilor de liberă practică. Avem participanți din toate județele Moldovei, dar adevărata surpriză pentru noi o constituie prezența colegilor de la București. Știm ce s-a întâmplat în Capitală, iar aici organizația a vrut să preîntâmpine evenimente ca cele de la București. Pe de altă parte, legislația nu este cunoscută toți colegii și ar trebui să li se prelucreze legea exercitării profesiei ca să înțeleagă importanța educației medicale continue. Dacă tot suntem în Europa, trebuie să respectăm legea”, a precizat Maria Cotea de la Autoritatea de Sănătate Publică Iași.
Manifestarea a început cu prezentări din partea firmelor de medicamente SODIMED, Glaxo SmithKline și RELAD, după care a urmat sesiunea de comunicări științifice. Dorina Turcu a subliniat rolul comunicării în viața de zi cu zi prin „Elemente de comunicare”. În ceea ce privește relația asistent medical-pacient, comunicarea capătă noi dimensiuni. „Amabilitatea, înțelegerea pacientului și încurajarea lui în momentele dificile constituie elemente importante în realizarea unei relații de încredere reciprocă și contribuie la asigurarea unei înalte calități a actului medical”, a spus ea.
La rândul său, Maria Bolotă a vorbit despre „Greșelile medicale”, arătând că acestea produc circa 100.000 decese/an și constituie a opta cauză de deces în America, iar unul din trei medici consideră că ei sau rudele lor au fost victima unei greșeli ce putea fi evitată.
„Riscul de deces prin greșeli medicale depășește cu mult riscul de deces prin accident de avion, dar atenția publică este focalizată mai mult asupra îmbunătățirii industriei aeriene decît a celei medicale. Greșelile medicale nu sunt păcate, dar ele antrenează aceleași sentimente de vinovăție. Deși singurul răspuns real față de vinovăție este confesiunea spirituală și iertarea, în structura medicinei moderne nu este loc pentru vindecare spirituală”, au fost concluziile lucrării prezentate.
Manifestarea s-a încheiat cu intervenția reprezentanților Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași. Medicul Ionela Calfa a prezentat „Noutăți legislative privind utilizarea medicală a substanțelor și a preparatelor stupefiante și psihotrope”, iar psihologul Roxana Rusu a vorbit despre „Consilierea medico-psiho-socială a consumatorilor de droguri – tehnici de consiliere”.
„Intervențiile de scurtă durată sunt foarte importante pentru recuperarea unei persoane consumatoare ori dependente de alcool, tutun sau droguri ilicite și putem spune că asistenții medicali sunt „în prima linie”, deoarece ei au contact direct cu cei care se confruntă cu asemenea probleme. Prin întâlnirea de astăzi am avut ca obiectiv schimbul reciproc de experiență, pentru a dezvolta noi abilități și de a îmbunătăți ceea ce înseamnă comunicarea, relaționarea cu o persoană care recunoaște greu că o problemă de sănătate se poate datora consumului abuziv de alcool, tutun sau drogurilor ilicite”, a precizat Roxana Rusu.
OAMMR Iași consideră simpozionul de astăzi un succes și intenționează să organizeze și alte manifestări asemănătoare.
Marius Asăndulesei
Compartimentul publicații, comunicare, imagine și relații cu mass-media
OAMMR Iași