IAŞI:. SMURD: durere și solidaritate

10 ianuarie 2006, ora 10.30: În Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” ard două lumânări, iar la „Informații” sunt expuse fotografiile celor două cadre medicale dispărute în tragedia aviatică de ieri: medicul Liliana Puiu și asistenta Mioata Haută. Se lucrează în tăcere. La spital au sosit colegi de la alte unități de Urgență

10 ianuarie 2006, ora 10.30: În Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” ard două lumânări, iar la „Informații” sunt expuse fotografiile celor două cadre medicale dispărute în tragedia aviatică de ieri: medicul Liliana Puiu și asistenta Mioata Haută. Se lucrează în tăcere.

La spital au sosit colegi de la alte unități de Urgență din țară. SMURD Târgu Mureș, Cluj și București au deja reprezentanți aici. Toți merg la capela Bisericii „Sf. Spiridon”, unde se află depuse corpurile neînsuflețite. Colegii de la Craiova au rugat să se depună o coroană de flori și în numele lor.

Ora 11.30: În difuzoarele bisericii se aude slujba de priveghere. Patru jandarmi străjuiesc sicriele celor patru căzuți la datorie. Fețele militarilor sunt imobile. Aglomerația este mare, dar totul se desfășoară în ordine.

Liliana Puiu este îmbrăcată în rochie albă de mireasă. Cei din familie plâng, iar unii încearcă să-i îmbărbăteze. „I-au cerut cei de la Craiova să rămână în învățământ. Dar ea voia elicopter. Așa i-a fost să fie…”, spune fratele doctoriței Puiu. Medicul Anda Păuleț, cea care le vorbise ziariștilor despre Lala, izbucnește în plâns când ajunge lângă sicriul colegei sale. Este copleșită de durere. Nu poate să creadă că este adevărat. Câteva uniforme SMURD îi veghează pe colegii dispăruți.

Lângă sicriul Mioarei Haută, familia este încremenită. Mioara, în uniformă SMURD, își doarme somnul de veci. Medici, asistenți, cunoștințe, oameni obișnuiți, necunoscuți, pacienți – toți vin să aducă omagii celor care ar fi fost gata să intervină oricând pentru a le salva viața și care, acum, sunt fără suflare. Oamenii se închină la icoane, se roagă, aprind lumânări, iar pe chipurile lor se citește compasiunea pentru familiile îndurerate. Din când în când, grupuri de angajați SMURD – medici, asistenți sau pompieri militari – vin cu coroane de flori. De la geamurile spitalului, personalul medical și pacienții privesc cele ce se întâmplă. Înțeleg că este ceva dur și ireparabil.

Ora 12.00: Lângă biserică, medicul Iulian Coca stă de vorbă cu ziariștii. „Ați fost un exemplu ieri”, spune Cristina Mihăilă, reporter la „Evenimentul”. „Nu, nu accept asta. Toți am acționat unitar. Oamenii au început să se adune imediat ce au aflat de tragedie. Chiar și cei care nu erau de serviciu în acea zi s-au prezentat cât de repede au putut. Faptul că au venit mai mulți de acasă ne-a salvat, pentru că aveam pacienți mulți. Unii dintre noi erau atât de șocați încât se uitau la pacienți în gol și nu știau ce să facă. Aici au intervenit colegii care veniseră de acasă și activitatea s-a desfășurat în continuare normal. Medicii rezidenți nu știu dacă au dormit două ore. Au ajutat peste tot unde a fost nevoie, iar asistenții au făcut la fel. Cei din tura de dimineață au rămas până noaptea târziu. Surpriza a fost că au sunat oameni necunoscuți, care voiau să dea ajutor, indiferent sub ce formă. Am primit telefoane până și din Botoșani”, spune dr. Coca. „Va mai avea cineva curaj să urce în elicopter?”, vine o întrebare. „Cu siguranță, da. Acum este un șoc pentru toți, dar peste două trei săptămâni ne vom reveni”, precizează medicul.

Vestea prăbușirii elicopterului sanitar, în urma căreia și-au pierdut viața patru persoane, dintre care două cadre medicale SMURD, a căzut ca o bombă și asupra Unităților de Primire Urgențe din cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria” și Spitalului de Neurochirurgie. Cadrele medicale de aici sunt alături de familiile îndoliate și colegii lor de la UPU „Sf. Spiridon”. În semn de doliu și solidaritate, UPU Spitalul de Neurochirurgie a arborat de ieri steagul negru. O delegație a adus, astăzi, coroane de flori la Biserica „Sf. Spiridon”, iar medicul-șef Adrian Ciornei a declarat că întreg colectivul este gata pentru orice fel de ajutor.

Angajații de la Serviciul Județean de Ambulanță au reacționat și ei la catastrofa de ieri, mai mulți mergând la biserică să aprindă o lumânare. Fiecare este conștient că drama putea să i se întâmple lui.

Ora 13.00: Reporterii adunați adunați în fața bisericii vorbesc despre doctorița și asistenta de la UPU. „Mie, Mioara mi-a schimbat perfuziile de câteva ori. Avea mișcări rapide și nu m-a durut deloc”, își amintește Cristina Mihăilă. Daniela Malache, corespondentul Rompres la Iași, dă glas unui gând comun: „Hai să depunem o coroană și din partea noastră”. Propunerea este acceptată pe loc de toți colegii.

Ora 14.30: Începe ceremonialul religios și militar pentru cei doi piloți. Corpurile lor vor fi duse la aeroport, de unde, cu o aeronavă a Ministerului Administrației și Internelor, vor fi transportate la București. Un detașament de jandarmi prezintă onorul. Biserica este arhiplină, lumea asistă de afară și din spital. Sunt prezenți prefectul Radu Prisăcaru și subprefectul Florin Ungureanu. „Și le iartă lor păcatele cele cu voie și cele fără de voie”, spune preotul. „Dumnezeu să-i ierte!”, murmură oamenii și se retrag în lateral, făcând loc. Sicriele militarilor sunt scoase de jandarmi și așezate în mașinile special aduse. Oamenii plâng. Două ziariste au lacrimi în ochi. Asistente de la UPU împart lumânări și batiste. Garda de onoare este încremenită. Convoiul de mașini, în frunte cu o mașină a Poliției Rutiere, se pune în mișcare spre Aeroport, urmat de angajații SMURD, care îl conduc până la poartă. „Înainte, marș!”, se aude glasul comandantului, apoi detașamentul de jandarmi dispare.

Pilotul și copilotul vot fi înmormântați la București. Medicul Liliana Puiu va fi înhumată, joi, la cimitirul „Eternitatea”, iar asistenta Mioara Haută, în aceeași zi, la „Buna Vestire”.