IAŞI:. Record de asistenți medicali înscrişi la programul de mentorat

Număr record de asistenţi medicali înscriși în programul de mentorat 2015. 161 de asistenţi medicali s-au înscris pe liste pentru a participa la programul de mentorat din acest an. Cei mai mulţi (75) provin de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, urmaţi de colegii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” (60) și de

Număr record de asistenţi medicali înscriși în programul de mentorat 2015.

161 de asistenţi medicali s-au înscris pe liste pentru a participa la programul de mentorat din acest an. Cei mai mulţi (75) provin de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, urmaţi de colegii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” (60) și de cei de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” (12). Maternitatea „Cuza Vodă” participă cu 11 asistenţi medicali. UMF a mai admis participarea a doi asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. I. Czihac”, respectiv unul de la Spitalul Clinic CF Iași.

Asistenţii medicali vor fi implicaţi în activităţi de mentorat şi coordonare, predominant în activităţi de abilităţi clinice fundamentale în manevre medicale pentru studenţii Facultăţii de Medicină. Fiecare asistent medical va coordona, în perioada 30 iulie – 19 august 2015, practica de vară a unui singur student ce anterior a parcurs şi promovat o pregătire în manopere medicale fundamentale în cadrul Centrului de Simulare a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa Iaşi”.