Dosarul falsului tehnician dentar, care profesa ilegal, va ajunge pe masa procurorilor. Dosarul a fost înaintat astăzi de Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România, filiala Iași, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Potrivit concluziilor anchetei efectuate de OAMMR Iași, Ortensia Țurcanu, absolventă a Centrului Medical „Themis Art”, nu deține autorizație de liberă practică. Din
Dosarul falsului tehnician dentar, care profesa ilegal, va ajunge pe masa procurorilor.
Dosarul a fost înaintat astăzi de Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România, filiala Iași, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Potrivit concluziilor anchetei efectuate de OAMMR Iași, Ortensia Țurcanu, absolventă a Centrului Medical „Themis Art”, nu deține autorizație de liberă practică. Din acest punct de vedere, se conturează elementele infracțiunii descrise de art.65 din Legea 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și moașă fără autorizația de liberă practică.
Amintim că OAMMR Iași a fost sesizat, în decembrie 2004, de către Rodica Borcoman, cetățean al Republicii Moldova, cu privire la exercitarea profesiei de tehnician dentar de către o persoană care nu deține această calitate, în speță Ortensia Țurcanu.
Petiționara susține că Ortensia Țurcanu i-a executat o lucrare dentară, la domiciliul acesteia, pentru care a pretins suma de 7.000.000 de lei, lucrare care ulterior s-a deteriorat.
Reclamația a fost adusă la cunoștința Ortensiei Țurcanu, care în data de 1 februarie 2005 a negat orice acuzație. Ea a recunoscut, însă, că a cimentat o lucrare dentară petentului și a estimat costul lucrării în funcție de prețurile practicate la cabinetul unde lucra.
Ancheta OAMMR a stabilit că Ortensia Țurcanu nu deține calitatea de tehnician dentar și nu are autorizație de liberă practică, fapt confirmat verbal de reclamată, care a prezentat o diplomă de absolvire a școlii tehnico-profesionale emisă de Centrul Medical „THEMIS ART” Iași, neacreditat, prin care se atestă calificarea în specialitatea de asistent medico-social. De asemenea, OAMMR Iași a efectuat cercetări în Registrul Unic Național al asistenților medicali și moașelor, iar Ortensia Țurcanu nu a fost găsită ca posesoare de autorizație de liberă practică.
În urma anchetei, Compartimentul jurisdicție profesională, etică și deontologie medicală al OAMMR Iași a considerat că se conturează elementele infracțiunii descrise de art.65 din Legea 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și moașă fără autorizația de liberă practică și a recomandat sesizarea autorităților competente, în speță Parchetul. Recomandarea a fost aprobată, cu unanimitate de voturi, în ședința Consiliului Județean al OAMMR Iași din 30 martie.
„Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România a făcut propria anchetă. Este acum rândul Procuraturii să se pronunțe cu privire la acest caz, pe care noi îl considerăm deosebit de grav. Persoana care a lucrat ca asistent medical ar fi putut comite grave erori medicale, cu consecințe regretabile, iar pacientul – care și așa plătise suficient de mult pentru o lucrare de proastă calitate – ar fi fost afectat. Pe de altă parte, cazul aduce prejudicii imaginii de asistent medical. Nu putem tolera ca un asemenea caz să afecteze munca celor peste 5 000 de colegi ai noștri din județul Iași”, a declarat Liliana Iordache, președintele OAMMR.
Ortensia Țurcanu este primul caz de asistent medical descoperit că își exercită ilegal profesia. OAMMR va continua cercetările în vederea identificării și eliminării din sistemul sanitar a persoanelor care nu dețin calitatea de asistent medical sau a celor care profesează ilegal.