Școlile postliceale neutorizate continuă să facă victime. La sediul Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România – Filiala Iași s-au prezentat, în ultima săptămână, trei absolvenți ai Fundației THEMIS ART, în vederea obținerii avizului favorabil pentru autorizația de liberă practică. Ei au prezentat atestatele și foile matricole eliberate de fundația menționată. Li s-a explicat că
Școlile postliceale neutorizate continuă să facă victime.
La sediul Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România – Filiala Iași s-au prezentat, în ultima săptămână, trei absolvenți ai Fundației THEMIS ART, în vederea obținerii avizului favorabil pentru autorizația de liberă practică. Ei au prezentat atestatele și foile matricole eliberate de fundația menționată. Li s-a explicat că nu pot obține autorizația deoarece au absolvit cursurile unei școli postliceale neacreditate.
„Am spus, ori de câte ori am avut ocazia, că fundația THEMIS ART nu este acreditată și că cei care se înscriu acolo dau banii degeaba, deoarece nu le vor fi recunoscute actele de studii. Ne pare rău pentru cei care au căzut în această capcană, dar nu putem încălca legea. Dacă doresc să profeseze ca asistenți medicali, singura lor șansă este să urmeze cursurile unei instituții acreditate în acest sens”, a declarat Liliana Iordache, președintele OAMMR.
Fundația THEMIS ART nu figurează în evidențele Inspectoratului Școlar al Județului Iași ca instituție de învățământ privat autorizată/acreditată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. De asemenea, ea nu este recunoscută nici de Ministerul Sănătății Publice. Practic, nici un absolvent al cursurilor desfășurate de această fundație nu poate profesa ca asistent medical.
Amintim că în aprilie 2005, în urma unei sesizări, OAMMR Iași a descoperit o absolventă de THEMIS ART care profesa ca tehnician dentar fără să posede autorizație. De asemenea, ea nu a putut prezenta acte de studii recunoscute de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. În urma anchetei, dosarul falsei asistente a fost trimis spre soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. OAMMR Iași precizează că va sesiza autoritățile în toate cazurile în care va descoperi persoane care profesează fără să posede autorizație de liberă practică.