Peste 8.000 de asistenți medicali ieșeni sărbătoresc, pe 12 mai, ziua profesiei. Ei sunt alături de colegii din întreaga lume care își amintesc, în această zi, de Florence Nightingale, cea care a deschis, cu 152 de ani în urmă, prima școală laică din lume pentru asistenți medicali. Florence Nightingale a impus profesia de asistent medical
Peste 8.000 de asistenți medicali ieșeni sărbătoresc, pe 12 mai, ziua profesiei.
Ei sunt alături de colegii din întreaga lume care își amintesc, în această zi, de Florence Nightingale, cea care a deschis, cu 152 de ani în urmă, prima școală laică din lume pentru asistenți medicali. Florence Nightingale a impus profesia de asistent medical ca una de sine stătătoare.
Această zi, stabilită în 1965 de Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (ICN) ca Zi Internațională a profesiei este, în fiecare an, un semnal catre autorități, organizații, pacienți, simpli cetățeni cu privire atât la rolul asistentului medical în menținerea sănătății, cât și la susținerea de care acesta are nevoie, la rândul său, pentru a fi eficient și motivat la locul de muncă.
Tema din acest an, stabilită de Consiliu, este „Interpretarea și utilizarea eficientă a dovezilor – o provocare pentru asistenții medicali”.
În România, Ziua Internațională a Asistentului Medical este la ediția a douăsprezecea.
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Iași marchează această zi specială sâmbătă, 12 mai, la Hotel „Astoria”, Sala „Mihai Eminescu”, prin conferința cu tema „Îngrijirile medicale – echilibru între cunoștințe, experiență și dovezi”.
„Asistenții medicali au un rol-cheie în furnizarea unor servicii medicale de calitate. Din păcate, continuăm să ne confruntăm cu aceleași probleme – bani puțini pentru sistemul sanitar, deficitul de personal, motivația colegilor noștri, condiții bune la locul de muncă. Nici problema salarizării nu a fost rezolvată. Practic, din multe puncte de vedere nu suntem decât teoretic în Uniunea Europeană. De ziua noastră, le urez tuturor colegilor mei „La mulți ani”, să se gândească la faptul că 12 mai este ziua lor, că reprezintă o profesie de importanță vitală pentru orice cetățean, pentru orice comunitate, pentru sănătatea și viitorul oricărei națiuni. Este un adevăr pe care îi îndemn să-l păstreze permanent în inima și în mintea lor”, a declarat Liliana Pintilie, președintele OAMGMAMR Iași.
În OAMGMAMR sunt încriși, în total, peste 110.000 de asistenți medicali.