„O familie fericită – sprijin şi educaţie pentru familii din mediul rural”
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – Filiala Iaşi, Asociaţia Everest din Iaşi şi Asociaţia Mediplus din Paşcani derulează, pentru al doilea an consecutiv, proiectul „O familie fericită – sprijin şi educaţie pentru familii din mediul rural”.
În cadrul proiectului desfăşurăm campania „Fii şi tu Moş Craciun anul acesta!” prin care colectăm haine, cărţi şi jucării pentru a oferi un dar copiilor din familii defavorizate din judeţul Iaşi, cu care noi desfăşurăm activităţi educative şi de promovarea sănătăţii.
Vă aşteptăm să vă alăturaţi campaniei noastre şi să contribuiţi, prin donaţii de jucării, haine, cărţi, alimente, bani, la bucuria câtorva copii şi a familiilor lor. Distribuirea cadourilor se va realiza în comunele Probota, Popricani şi vecinătatea oraşului Paşcani, cu ajutorul preoţilor şi a asistenţilor sociali din comune.
Vă mulţumim pentru deschidere şi cooperare!
Date de contact: 0232-240695
O.A.M.G.M.A.M.R. Iaşi