Sindromul Burnout la personalul medical. Factori psihologici favorizanţi

În 2007, d-na psiholog şi asistent medical principal Violeta Varvara a realizat un studiu care îşi propunea să evidenţieze factorii care concură la apariţia, menţinerea şi intensificarea sindromului burnout, a implicaţiilor sale individuale şi organizaţionale, cât şi a caracteristicilor care se pot constitui în resurse personale protectoare. Studiul a plecat de la premisa că semnificaţia ataşată situaţiei stresante este, de fapt, responsabilă de apariţia şi menţinerea stresului profesional şi nu agentul stresor ca atare.
În cadrul studiului, sindromul burnout este definit prin 3 elemente: epuizare fizică şi/sau psihică, depersonalizare profesională şi atitudine negativă faţă de propriile realizări.

Ipoteza cercetării a fost că sindromul burnout este influenţat de intensitatea caracteristicilor tipului A de comportament, de mecanismele de adaptare cu care persoana se protejează, de sexul, vechimea în muncă şi statutul profesional al acesteia.

Comportamentul de tip A, definit de P. Derevenco şi descris de Friedman şi Rosenman, se caracterizează prin ambiţie, nelinişte, sentimentul urgenţei şi al competiţiei, nerăbdare, sentiment de presiune a timpului cauzat de insecuritate ascunsă, cultul vitezei, lăcomie de a realiza cât mai mult în timp cât mai scurt, incapacitate de a accepta ajutorul celorlalţi, de a delega sarcini, autoimpunerea unor date limită. Componenta mascată a acestui tip comportamental constă în stimă de sine scăzută şi insecuritate care fac ca recunoaşterile, succesele, oricât de mari să nu îi satisfacă aşteptările mereu mai mari. Persoanele cu tipul comportamental A sunt predispuse spre acumularea de numeroase stresuri psihice datorate temerilor pentru viitor, sensibilităţii mari la critică şi insensibilităţii mari la laudă.

Studiul a fost efectuat utilizând 3 chestionare: un chestionar de evaluare a intensităţii sindromului burnout la personalul medical, un altul pentru evidenţierea mecanismelor individuale de adaptare (subiecţii erau invitaţi să se gândească la o situaţie stresantă relativ recentă şi să indice modul în care au făcut faţă acelei situaţii prin alegerea unui răspuns pe o scală de la 1 la 6) şi un al treilea chestionar de evidenţiere a prezenţei tipului A de comportament.

Lotul de subiecţi a fost constituit din 102 angajaţi ai unui mare spital din Iaşi, din secţiile de chirurgie, anestezie–terapie intensivă şi bloc operator, considerate prin natura responsabilităţilor personalului clinicile cu un grad înalt de stres al personalului. Din lot au facut parte 26 medici şi 76 asistenţi medicali, respectiv 30 barbaţi şi 72 femei. Repartiţia pe criteriul vechimii în profesia medicală: 50 de subiecţi au între 0-9 ani, 30 între 10 şi 19 ani şi 22 subiecţi au peste 20 ani vechime.

Concluziile studiului au pus în evidenţă faptul că persoanele care şi-au dezvoltat mecanisme de adaptare precum asumarea responsabilităţii, planificarea rezolvării de probleme şi reevaluarea pozitivă sunt mult mai protejate de burnout.

O altă concluzie a fost că persoanele care se încadrează în tipul A de personalitate şi care prezintă valori ridicate la caracteristici precum nerăbdarea, ostilitatea şi insecuritatea sunt mult mai vulnerabile la epuizarea profesională. S-a remarcat că ostilitatea atât cognitivă, manifestată prin suspiciune, neîncredere, critica, cât şi ostilitatea comportamentală se menţine ca principal factor favorizant pentru apariţia sindromului burnout atât la asistenţi medicali, cât şi la medici. Nerăbdarea şi insecuritatea exercită influenţe semnificative asupra burnout-ului doar la asistenţii medicali.

Pe de altă parte, planificarea rezolvării problemelor, căutarea suportului social şi reevaluarea pozitivă a situaţiilor conduc cu succes la scăderea nivelului de epuizare profesională. Distanţarea de problemă, în schimb, duce la creşterea nivelului de burnout deoarece necesitatea rezolvării problemelor de serviciu persistă, constituindu-se ca un stres suplimentar, chiar dacă pentru moment preferă să se îndepărteze de ele. Mecanismele de adaptare la stres prin evitarea problemei sunt o strategie contraproductivă, în special la femei.

S-a mai observat că nivelul ridicat al autocontrolului se asociază cu nivele scăzute de burnout, dar numai în primii 10 ani de carieră, persoanele cu vechime mai mare considerând că nu mai e nevoie să dovedească un autocontrol strict prin eficienţă şi stăpânirea situaţiei.

Planificarea rezolvării problemelor influenţează pozitiv nivelul burnout-ului numai la grupa de vârstă peste 20 de ani şi îndeosebi la femei. Cauza este cunoaşterea în detaliu a sarcinilor de serviciu şi a modului corect de rezolvare a lor. Reevaluarea pozitivă a situaţiilor duce la scăderea epuizării profesionale la cei cu o vechime până în 10 ani, datorită folosirii situaţiilor stresante în scopul formării şi dezvoltării personale şi profesionale, prin exersarea optimismului.

Din studiul mai rezultă că persoanele dinamice, luptătoare, perfecţioniste, realizate profesional sunt mai predispuse la epuizare profesională şi au nevoie să acorde mai multă atenţie însuşirii şi utilizării mecanismelor de protecţie.

Referinţe bibliografice:
Varvara, Violeta, Sindromul Burnout la personalul medical. Factori psihologici favorizanţi, lucrare de licenţă, UAIC, 2007