BUCUREŞTI:. Drogurile, din nou în atenția opiniei publice

Asistenții medicali se implică în lupta antidrog. Reprezentanții Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România participă, în premieră, la conferința cu tema „O legislație română modernă și echilibrată vizând utilizarea medicală a opioidelor” ce are loc, pe 21 martie, la București. Manifestarea este organizată de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății –

Asistenții medicali se implică în lupta antidrog.

Reprezentanții Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România participă, în premieră, la conferința cu tema „O legislație română modernă și echilibrată vizând utilizarea medicală a opioidelor” ce are loc, pe 21 martie, la București. Manifestarea este organizată de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății – Geneva&București, Pain and Policy Group University of Wisconsin și Fundația Hospice Casa Speranței.

Scopul conferinței este de a aduce împreună experți din domeniul medical, legislativ, autorități medicale și reprezentanți ai unor organizații internaționale pentru consultanță în vederea elaborării unor norme aferente legii opioidelor în concordanță cu prevederile actuale ale legislației internaționale, precum și pentru definirea principalilor pași ce trebuie urmați pentru implementarea noii legislații.

Printre invitații de marcă se numără David Joranson Senior Policy Analyst (PPSG), Prof. Jim Cleary University of Wisconsin, Prof. Dr. Ostin Mungiu – Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Prof. Dr. Pavel Abraham – președintele Agenției Naționale Antidrog, reprezentanți INCB, OMS, ai Consiliului Europei, experți români implicați în elaborarea noii legi.

„În lupta antidrog ne putem implica și noi. Practic, asistenții medicali sunt cei care, la indicația medicilor, manipulează substanțele opioide și trebuie să fie la curent cu ultimele noutăți din domeniu. Practic, o informare eficientă a colegilor noștri înseamnă servicii la standarde europene. De asemenea, putem colabora cu autoritățile și cu alte ONG-uri”, a declarat Liliana Iordache, președintele OAMMR.

Între temele ce vor fi abordate la conferință amintim „Necesitatea îmbunătățirii la nivel mondial a accesului pacienților la medicația antialgică opioidă”, „Noua lege adoptată de parlamentul României, îmbunătățiri față de legea existentă” și „Proiectul pentru dezvoltarea unei politici naționale echilibrate care să asigure îmbunătățirea accesului pacienților la medicația antialgică opioidă”.

Conferința se va încheia cu o discuție ce va viza identificarea potențialelor probleme și lipsuri ale noii legi și realizarea planului de activitate care să includă participarea reprezentanților din partea medicilor, farmaciștilor, Ministerului Sănătății/Departamentul Farmaceutic, Agenției Naționale Antidrog și Poliției.