Asistenții medicali vor încheia contracte de asigurare pentru răspundere civilă profesională între 1000 și 5000 de euro pentru anul 2006. Așa a decis Biroul Executiv al Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România în ședința din 29 iunie. Potrivit hotărârii, asistenții medicali și moașele care își exercită profesia în unități sanitare cu paturi vor încheia
Asistenții medicali vor încheia contracte de asigurare pentru răspundere civilă profesională între 1000 și 5000 de euro pentru anul 2006.
Așa a decis Biroul Executiv al Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România în ședința din 29 iunie.
Potrivit hotărârii, asistenții medicali și moașele care își exercită profesia în unități sanitare cu paturi vor încheia contracte de asigurare de 5000 de euro. Asistenții medicali și moașele care își exercită profesia în unități din medicina primară, ambulatorii, cabinete medicale individuale vor încheia contracte de 2000 de euro (echivalentul în lei). Asistenții de farmacie care își exercită profesia vor încheia contracte de asigurare în valoare de 1000 euro.
Asigurările de răspundere civilă se vor încheia numai la societăți de asigurare autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și reasigurate.
Valorile contractelor sunt minimale, asistenții medicali și moașele având libertatea ca, în funcție de specificul locului de muncă și activităților efectiv desfășurate, să încheie contracte de asigurare pentru răspundere civilă profesională la valori mai mari.
Potrivit articolului 13 din Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România, „pentru riscurile ce decurg din activitatea profesională, protecția asistentului medical și a moașei se face de către angajator, prin societățile de asigurări. În cazul exercitării profesiei de liberă practică independentă pentru îngrijiri de sănătate, asistentul medical și moașa sunt obligați să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională”.
Hotărârea Biroului Executiv al Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România va fi publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I.