Subiecte multiple pe agenda asistenților medicali

Subiecte multiple pe agenda asistenților medicali

Interviu cu Liliana Pintilie, președintele Filialei Iași a OAMGMAMR Practica independentă, completarea de studii, dosarul de îngrijiri Pe agenda asistenților medicali din România sunt, de cel puțin doi ani, câteva subiecte fierbinți, care au rămas fără răspuns. Mă refer la practica independentă, completarea de studii, dosarul de îngrijiri. Începem cu subiectul pe care îl considerați

Interviu cu Liliana Pintilie, președintele Filialei Iași a OAMGMAMR


Practica independentă, completarea de studii, dosarul de îngrijiri

Pe agenda asistenților medicali din România sunt, de cel puțin doi ani, câteva subiecte fierbinți, care au rămas fără răspuns. Mă refer la practica independentă, completarea de studii, dosarul de îngrijiri. Începem cu subiectul pe care îl considerați dumneavoastră prioritar pentru profesie…

Din noiembrie 2015, profesia de asistent medical este profesie autonomă, profesie liberală, așa cum este în toată Europa. Mă refer, aici, la asistenții medicali generaliști și moașe. Ca urmare a adoptării acestei legi, asistenții medicali au posibilitatea să își deschidă propriile cabinete de practică independentă. Îmi pare rău că nu există mai multe asemenea cabinete – la nivelul întregii țări nu știu mai mult de patru –, iar în județul Iași, au fost depuse dosarele pentru două cabinete la Pașcani. Mi-aș dori ca și colegii noștri să înțeleagă că, de fapt, profesia lor fiind autonomă, rolul lor în cadrul echipei medicale este unul important. Și, dacă ei înțeleg acest lucru, atunci și colegii din echipă – mă refer, aici, la medici – vor înțelege că fiecare are profesia lui și fiecare își exercită profesia în limita în limita competențelor profesionale date de pregătirea de bază. Asistentul medical nu este doar un simplu executant, el are niște competențe în baza cărora poate să își desfășoare activitatea autonom. Vorbim, aici, de trei tipuri de activități: activitățile autonome, pe care asistentul medical le poate efectua singur, în baza competențelor profesionale, activitățile delegate, adică indicațiile date de medic pentru fiecare pacient și activitățile efectuate numai sub supravegherea medicului.

În luna martie a acestui an, Ministerul Sănătăţii a postat pe site-ul propriu, un proiect de Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1454/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical în regim independent. În referat se spunea că, deoarece „că nu a fost aprobat un model al registrului judeţean al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România, al certificatului de înregistrare a cabinetului de practică independentă şi al anexei la certificatul de înregistrare, prevederile legale privind exercitarea profesiei în regim independent nu pot fi puse în aplicare.” Care este situația acum?

Da, a ieșit acel ordin de ministru, ca urmare abia de acum cabinetele de practică independentă pot să își înceapă activitatea în deplină legalitate. Cele două cabinete de la Pașcani sunt evaluate și autorizate de acum doi ani, dar nu existau registrul și modelul de autorizare. Acum, această problemă este, în sfârșit, rezolvată.

Alt subiect care vă preocupă de multă vreme este dosarul de îngrijire. Care este situația aici?

Indicatorii Agenției Naționale de Managementul Calității în Spitale (ANMCS), fosta CoNAS, includ deja dosarul – de fapt, fișa – de îngrijire pentru fiecare pacient. Am susținut întotdeauna ideea dosarului de îngrijire, mi-am dorit foarte mult să fie implementat. Din păcate, colegii din spitale sunt, ca număr, foarte puțini față de ceea ce ar fi nevoie și trebuie să scrie foarte mult. Ca urmare, nu am putut implementa dosarul de îngrijire deși, subliniez din nou, această este o cerință oficială a ANMCS. Dosarul și planul de îngrijire de îngrijire trebuie completate, de colegii noștri, pentru fiecare pacient în parte, exact ca la cabinetele de practică independentă, cu activitățile autonome, delegate și cele sub supravegherea medicului, care trebuie să se regăsească în acea fișă. Practic, dosarul/fișa de îngrijire este oglinda activității asistentului medical. Pe de altă parte, când documentul va fi implementat, medicul va avea foaia de observație clinică generală, în care va scrie doar el, iar asistentul se va ocupa strict de fișa de îngrijire.

Despre completarea de studii pentru absolvenții școlilor postliceale s-a vorbit mult, s-au făcut campanii, petiții, inclusiv online. În final, Parlamentul a amendat Legea Educației, permițând astfel asistenților medicali cu postliceală să aibă acces la studii superioare. Ați participat, la începutul lunii aprilie, la discuții preliminare cu domnul prof. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași. Ce noutăți au apărut de atunci?

Ce s-a întâmplat acum, prin amendarea legii, nu este altceva decât revenirea la starea din anii 2007/2008, când completarea de studii era posibilă. De altfel, Ordinul a încheiat, atunci, protocoale de colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, respectiv Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, iar colegii care au dorit să-și completeze studiile au putut să o facă. Revenind în luna aprilie, la discuțiile cu domnul rector, lucrurile au fost foarte clare: UMF Iași este deschisă la completarea de studii. Urma să aibă loc – nu știu dacă s-a întâmplat – o întâlnire a rectorilor universităților de profil din țară, pentru a pune la punct o metodologie de completare a acestor studii. Există, totuși, o mică problemă: școala postliceală nu au acele credite transferabile stipulate în lege. Nu știu cum se va face acest lucru, dar probabil există soluții și situația se va rezolva. Pe de altă parte, avem în vedere propunerea domnului rector de a încheia un protocol cu UMF Iași, săptămâna viitoare vom începe demersurile să vedem exact cum putem colabora.

Cabinetele medicale de practică independentă, completarea studiilor, dosarul de îngrijire. Care a fost contribuția Filialei Iași la fiecare dintre proiectele menționate?

La practica independentă, primul proiect de ordin de ministru a plecat de la Iași, în 2006. Vă dați seama unde erau colegii noștri dacă documentația era aprobată într-un an sau doi! De asemenea, primul dosar din țară depus pentru un asemenea cabinet provine din județul Iași. Dosarul de îngrijire a fost implementat, în 2010, în premieră națională, la un spital privat din Iași. Iar semnalul completării de studii tot de la Iași a plecat, deoarece contractul cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost semnat de filiala noastră.

Să revenim puțin la Filiala Iași. Cum au beneficiat membrii organizației de noua legislație care prevede personalitatea juridică a filialelor față de sediul central?

Noi am luptat foarte mult pentru personalitatea juridică și am avut întâlniri nenumărate cu deputați și senatori din județul Iași. I-am rugat să ne ajute, deoarece Iașul, neavând personalitate juridică, a pierdut enorm pe partea organizațională și profesională. Practic, nu am putut să scriem sau să depunem proiecte care asigurau modalitatea prin care colegii noștri să participe gratuit la cursuri sau să beneficieze de protocoale și ghiduri de practică, în colaborare cu alte organizații profesionale din Europa. Din cauză că nu aveam personalitate juridică, am pierdut trei proiecte de colaborare cu organizații din Italia, Spania, Irlanda și Anglia, altul dedicat asistenților medicali care lucrează în Psihiatrie… Practic, sunt șapte ani în care s-ar fi putut face multe lucruri gratuite pentru colegii noștri, dar nu s-a putut. Șapte ani pierduți. De când avem personalitate juridică, am câștigat deja două proiecte Erasmus și am depus altele șase – patru Erasmus, unul POCA și unul POCU. Rămâne de văzut ce se va întâmpla mai departe. Din partea poiectelor Erasmus deja avem un beneficiu: 400 de asistenți medicali din spitale aflate în zone de risc vor participa gratuit la cursuri de burnout. Va fi însă doar începutul, deoarece intenționăm să facem gratuit acest curs în toate spitalele.

Depășire de competențe, epuizare profesională, malpraxis

Ați vorbit, în nenumărate rânduri, despre competențele profesionale ale asistenților medicali, depășirea acestora și malpraxis. Cum era situația acum 10 ani, cum se prezintă în momentul de față?

Eu vorbesc demult despre competențele asistenților medicali și am o mare problemă în acest sens. Ar trebui să încep cu faptul că aceste competențe sunt date de pregătirea de bază a asistenților medicali; ele se regăsesc în standardul ocupațional și fiecare dintre colegii mei știe exact ce are voie să facă și ce nu. Ce mă necăjește și nu reușesc să rezolv este că mulți dintre ei nu înțeleg că anumite manopere pe care le efectuează depășesc competențele pe care le au. Ca urmare, se expun la culpe profesionale, dovadă că în țară au fost multe cazuri de malpraxis în care au fost implicați asistenți medicali. La toate seminariile pe care le-am ținut până acum în spitale, de fiecare dată, întreb: „Dacă un medic vă cere, prin telefon, să faceți anumite analize sau tratamente, le faceți?” „Da, în mod frecvent.” „În situația asta, considerați că, dacă se i se întâmplă ceva pacientului, sunteți pasibili de pedeapsă dumneavoastră sau medicul?” Iar colegii recunosc că ei ar fi vinovați. Practic, colegii noștri se expun de bunăvoie la riscuri, la depășirea competențelor și, implicit, la culpe profesionale.

Ce se poate face pentru evitarea acestor situații?

În primul rând, trebuie schimbată mentalitatea, iar asistenții să facă strict cele trei categorii de activitățile menționate anterior. Nu au voie să facă manopere decât dacă acestea sunt scrise, de medic, în foaia de observație clinică generală, și semnate. Mai este un aspect: având în vedere că execută foarte multe manopere și că sunt lucruri care nu țin neapărat de competențele lor profesionale, se încarcă foarte mult cu tot felul de sarcini și ajung la epuizare profesională. Nu e normal! Asistentului medical trebuie să i se scadă din „porția” de sarcini birocratice care nu corespund postului său și să fie lăsat mai mult timp alături de bolnav, pentru că aceasta este menirea sa de bază.

Personalitate juridică, proiecte și un nou sediu

Ce a adus și va aduce anul 2017 nou membrilor Filialei?

Personalitatea juridică pentru filiale, proiecte și un nou sediu aflat acum în construcție. Sediul îl așteptăm de mult timp și este cuprins în strategia noastră de cel puțin 10 ani. Eu zic că am fost buni gospodari și am strâns bani pentru ca asistenții medicali și moașele din județul Iași să aibă la dispoziție un spațiu optim. Am făcut economii cât s-a putut. Personal, cred că Iașul merită un spațiu corespunzător. Va avea aproape 600 de metri pătrați, este în Centru, în spatele Mitropoliei. Stăm, de 12 ani, în 37 de metri pătrați sau chiar mai puțin. Nu am vrut să închiriem și nici să cumpărăm ceva mic deoarece nu corespundea activității pe care o desfășurăm. Avem 12500 de membri înscriși, volumul de activitate a crescut constant și vizibil. Toate filialele au spațiul pe care și l-au dorit și nu văd de ce Iașul ar face excepție. Suntem, totuși, a doua filială din țară ca număr de membri și cred că merită un asemenea spațiu, care este și va rămâne al colegilor noștri. Cam într-un an sperăm să ne desfășurăm activitatea în noul sediu.

Au consemnat
Izabela AGAVRILOAIE
Marius ASĂNDULESEI

Urmareste-ne pe Facebook